Mă tem. Mă tem să nu pierd ce știu.
Nu este vorba despre alegeri făcute târziu,
Ci frica adusă de miezul de noapte,
Când caleașca se parchează-ntre brazde arate.
Sunt verde! Nu alb, ca un vin...
Nu sunt gustos, ci o otravă ultramarin.
Nu am nimic, dar par moșier peste toate -
Sunt toate... care vor fi luate de ape.
Nici inspirația nu-mi ajută momentul -
S-a scurs încet și s-a-ntărit ca cimentul.
E totul concret, nu mai zăresc deloc valuri,
Sunt eu, nu sunt eu - nu știu chiar de aprind
mii de faruri.
Acum închei și tonul devine patetic,
Dar lumea se-nvârte în cercul nemernic.
Nu există ieșire, dar avem o intrare
Printre blocuri nasoale, fără ieșiri din cărare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu