Barul din Guadalajara nu este decat un vers dintr-un cantec prost,
Un motiv simplu pentru un inceput cat de cat anost,
Dintr-o lume insorita prin coridoare mari de umbrele,
Si tot in soare clatita prin urme si cozi la tejghele.
Astfel citind micul calic plictisit de ninsoare,
Si-a pus mintea in rucsac si rucsacul in spinare,
Cartea dand-o de perete, din pagini el scoate cornete;
Prin raceala si prin fulgi se incalta-n palete.
Cascada de gheata ii prinde cand cade pioletul,
Brusc piticul descopera ca nu-i place violetul.
O mana degerata se crapa incet peste turturi
Tesutul se rupe, iar mintea ii cade-n abrupturi.
Cearsafuri placute ii mangaie burta si pieptul.
E cald. Optiunile ii sunt limitate de-a dreptul:
Placerea trebuie sa o accepte si-apoi sa o coase
Mangaind sani goi cu ciotul de carne si oase.
Visul il ia pe sus intr-un nor vitezoman,
Sarind fara parasuta din aeroplan -
Piticul renunta sa fie diferit de-a lui necunostinta
Si strivit intreg trece in nefiinta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu