2008 Februarie 5 - nu eu

Ce frumos este cand nu ai limite, cand nu ai bariere, cand simti ca toata lumea poate fi a ta si nu ai nimic de-a face cu nimic!

Ce frumos este cand ai familia ta si esti mereu inconjurat de dragoste si dai la randul tau tot ce e mai bun din tine!

Ce frumos este sa le ai pe amandoua in acelasi timp! Dar cum poti sa te arzi si sa te uzi in acelasi timp? Amandoua sunt un bine dorit si un rau voit. Poate ca asta este provocarea societatii din ziua de azi. Este posibil ca peste vreo o suta de ani cei ca mine sa aiba cu totul si cu totul alte probleme. Asta nu ma opreste totusi sa-mi pun intrebari. Si sa visez...

Vad o mare pe care nu o pot cuprinde cu ochii si in apele careia alerg sa ma intalnesc cu infinitul. De fapt infinitul este la 200 de metri in larg, unde inot, fac pluta, ma scufund, urlu de bucurie si plang de fericire, dupa care ma intorc pe mal si ma usuc tremurand la caldura lunii. Imi las degetele de la picioare sa pieptene nisipul si apoi ma trantesc cu totul pe jos. Fac un ingeras din nisip, iar apoi plec la patul meu gol si rece in care ma voi preface ca dorm pana cand oboseala imi va plezni venele ce tin genele deschise...

Vad o familie frumoasa de care nu-mi pot dezlipi ochii. Vad duminici in parc cu vata de zahar si cu sotron, vad o sotie minunata si copii jucausi. Alerg impreuna cu piticii pe umeri in drum spre casa, unde ne asteapta o masa plina de bunatati. Dormim cu totii la pranz in patul nostru mare si cald, iar dupa-amiaza mancam ciocolata si ne jucam fel de fel de jocuri pe covor in sufragerie. Iar seara, dupa ce i-a culcat pe cei mici, ea vine langa mine si facem dragoste ca in prima zi cand ne-am indragostit. Apoi cadem epuizati si eu ma voi gandi la saptamana ce urmeaza in care nu voi mai fi eu, in care voi plati raiul sfarsitului de saptamana. Ma voi preface ca dorm pana cand oboseala imi va plezni venele ce tin genele deschise...