2006 Decembrie 08 - Depasire Morala

Ce inseamna ceva care este "depasit moral"? Ca nu mai face fata noilor standarde? Ca lumea s-a schimbat in asa hal incat utilitatea unui lucru nu mai este justificata? Am vazut totusi cazuri cand anumite concepte, idei sau programe de calculator erau infierate ca "depasite moral" desi multa lume le aplica si folosea inca cu foarte mare succes. In acest context cred ca sunt indreptatit atunci sa spun ca exista si sentimente care sunt depasite moral. Acum ascult o melodie care cu ceva timp in urma imi rupea inima fiindca imi aducea aminte de lucruri frumoase care fusesera murdarite, tarate prin noroi si apoi scuipate fara nici un fel de menajamente sau remuscari. Pur si simplu ma apuca plansul numai cand auzeam primele acorduri ale melodiei. Acum o ascult si tot ce-mi aduc aminte este ca demult ascultam melodia asta intr-o faza mai ciudata a vietii mele. Acum nu ma mai indoaie, nu imi mai umezeste obrajii, nu ma mai face sa simt nimic special. Cred ca melodia asta este buna pentru cei care se afla in acea faza a vietii in care ma aflam eu...
Atunci stau si ma gandesc si la alte lucruri "depasite moral". Iar ceea ce-mi vine in minte este biblia. Sunt multi oameni pentru care ea reprezinta intr-adevar "cartea de capatai". Insa mie si altora pe care-i cunosc nu este mai mult decat o carte propagandista ce contine franturi de invataminte imprumutate din intelepciunea mai multor popoare, totul tras pe un fir epic de calitate destul de indoielnica pentru ceea ce-si propune sa insemne acest ceaslov. Sunt de acord ca exista si fragmente ce refuleaza de substanta (cele mai reprezentative in acest sens parandu-mi-se Geneza si Crucificarea Mantuitorului), insa mi se pare ca ele erau potrivite odinioara, si pentru un alt gen de intelegere decat cea pe care o avem astazi, sau mai bine zis, decat cea cu care am fost eu deprins. Unii ar spune ca asemenea gandire denota vanitate si un aer de vadita superioritate, dar permiteti-mi sa contracarez: eu nu ma pot supune unui sablon de gandire care nu imi trezeste nici un fel de traire fara sa ma revolt. Din principiu? Nu. Din cauza perceptiei mele pe care mi-am format-o de 25 de ani incoace. Esenta vietii mele poate fi denumita "hedonism" (in mai multe sensuri, intelectual, spiritual, fizic). Foamea mea de a fi fericit ma indeamna sa nu accept ceea ce nu se potriveste in poza pe care am facut-o eu lumii. Orice discrepanta are un timp acordat pentru remediere, insa daca aceasta nu se intampla, atunci o sterg eu insumi cu buretele. Si atunci, ce se intampla cu cei asemenea mie? Suntem obligati sa acceptam o carte si o religie care nu ne comunica mai nimic? Pentru ce......? Sa fim obligati sa traim o viata dupa reguli in care nu credem? Pentru ce? Pentru ca mai tarziu, cand cineva va schimba ceva, noi sa fim "depasiti moral"?