Astazi m-am nascut fulg
Ma leganam dormind,
Si m-am trezit plutind.
Vedeam iarna de sus,
Vedeam lumea-n apus.
Eram inghetat ca o stea
Pe cerul de otel de nea.
Am nimerit pe buzele tale,
Si m-ai topit c-un zambetel.
De-as fi putut sa-nghet teroarea
Cand m-am trezit cu sufletel
Acum tot fulg as fi - uitat in zapada -
Despre caldura n-as sti - ci doar despre iarna.
sâmbătă, 26 mai 2007
2005 Decembrie 22 - Un Pitic
Un pitic
Jucaus
A furat o saniuta
Sa se dea pe derdelus.
A venit si primavara
Si mi-a luat o floricica
Pilotand un carabus.
Nu l-am prins, iar apoi vara
Prin sandale, prin papuci,
Mi-a turnat el rumegus.
Doamna toamna mai tarziu,
L-a predat pe mititel:
Am facut mana caus
Si-a aterizat cu-o frunza
Prizonier la mine-n pumn.
Ca sa rada un picut
Eu l-am daruit iubitei:
Intai l-am muiat in tus,
Apoi a scris toata poezia
Numai cu un piciorus.
Jucaus
A furat o saniuta
Sa se dea pe derdelus.
A venit si primavara
Si mi-a luat o floricica
Pilotand un carabus.
Nu l-am prins, iar apoi vara
Prin sandale, prin papuci,
Mi-a turnat el rumegus.
Doamna toamna mai tarziu,
L-a predat pe mititel:
Am facut mana caus
Si-a aterizat cu-o frunza
Prizonier la mine-n pumn.
Ca sa rada un picut
Eu l-am daruit iubitei:
Intai l-am muiat in tus,
Apoi a scris toata poezia
Numai cu un piciorus.
2005 Decembrie 26 - Ce nu stia Rudolf
Poate nu stii, dar mie Rudolf imi spune.
(La-nceput parea o mare minune)
Am aflat azi cand zburam
Si pe Mos eu il duceam
(Mai iute ca gandul,
Mai tare ca vantul)
Ca voi toti m-ati pacalit.
Il ajutam pe Mos compatimitor
Sa duca saci plini - de la pol la ecuator,
Din Singapore in Labrador.
(Si credeti-ma ca nu-i usor.)
Apoi dormeam secat de zbor,
Lihnit si insetat mancam de zor.
Cand ma trezeam,
Cu drag si spor,
Il ajutam din nou pe Mos,
Sa zboare pan’la ecuator.
Ma necajeam ce lacomi sunteti voi
Si ca la doua zile vreti alte traznai.
Mos Craciun, cel bland si bun
Ma lua de cornite si-mi zambea
Chiar si nasucu mi-l mangaia,
Iar apoi urechea mi-o lua
(Cu barba obrazu-mi zgaria)
Si-mi soptea ceva in ea.
Acum vreau sa imi cer scuze
Iar apoi chiar si iertare,
Insa eu credeam ca anul numai 2 zile are.
Una cand zbor si ma iubesc cu stelele,
Una cand dorm si ma iubesc cu visele.
Acum inteleg de ce visez atat de lung,
Ca dorm un an, pana-n Ajun.
(La-nceput parea o mare minune)
Am aflat azi cand zburam
Si pe Mos eu il duceam
(Mai iute ca gandul,
Mai tare ca vantul)
Ca voi toti m-ati pacalit.
Il ajutam pe Mos compatimitor
Sa duca saci plini - de la pol la ecuator,
Din Singapore in Labrador.
(Si credeti-ma ca nu-i usor.)
Apoi dormeam secat de zbor,
Lihnit si insetat mancam de zor.
Cand ma trezeam,
Cu drag si spor,
Il ajutam din nou pe Mos,
Sa zboare pan’la ecuator.
Ma necajeam ce lacomi sunteti voi
Si ca la doua zile vreti alte traznai.
Mos Craciun, cel bland si bun
Ma lua de cornite si-mi zambea
Chiar si nasucu mi-l mangaia,
Iar apoi urechea mi-o lua
(Cu barba obrazu-mi zgaria)
Si-mi soptea ceva in ea.
Acum vreau sa imi cer scuze
Iar apoi chiar si iertare,
Insa eu credeam ca anul numai 2 zile are.
Una cand zbor si ma iubesc cu stelele,
Una cand dorm si ma iubesc cu visele.
Acum inteleg de ce visez atat de lung,
Ca dorm un an, pana-n Ajun.
2006 Ianuarie 03 - Ninge pe Luna
S-a deschis luna…
O vizitam impreuna?
Zburam pan’ la ea
Intr-o ninsoare nebuna?
Eu fulg, tu fulg,
Din nori noi cadem impreuna.
Toti sunt ca noi in vazduh.
Ne vom tine mereu noi de mana?
Eu am ajuns mai repede jos.
Tu inca plutesti printre stele.
Uitand cate pietre sunt jos,
Alerg sa te prind in bratele mele.
O vizitam impreuna?
Zburam pan’ la ea
Intr-o ninsoare nebuna?
Eu fulg, tu fulg,
Din nori noi cadem impreuna.
Toti sunt ca noi in vazduh.
Ne vom tine mereu noi de mana?
Eu am ajuns mai repede jos.
Tu inca plutesti printre stele.
Uitand cate pietre sunt jos,
Alerg sa te prind in bratele mele.
2006 Ianuarie 03 - Tic-tac
Tic-tac.
E secundarul.
Vorbeste mereu
Despre minute
Pierdute.
L-am intrebat
De vrea ca timpul
Inapoi s-arate.
Tic-tac.
Nu poate.
Stiu limba lui –
Deci mai incerc.
Nu vrea –
Ca el nu exista pe-atunci.
Eu ii deschid curiozitatea
Sa vada ce era
Cand el nu se nascuse inca.
Tac-tic.
A dat o secunda
Inapoi.
Tac-tic, tac-tic…
Acum sunt numai eu
Si cu saruturi uitate.
Nu-i ceas care
Sa bata secundele.
Totul sta.
Cand o sa vreau
Sa repornesc
Timpul,
O sa incep sa numar
Eu secundele…
E secundarul.
Vorbeste mereu
Despre minute
Pierdute.
L-am intrebat
De vrea ca timpul
Inapoi s-arate.
Tic-tac.
Nu poate.
Stiu limba lui –
Deci mai incerc.
Nu vrea –
Ca el nu exista pe-atunci.
Eu ii deschid curiozitatea
Sa vada ce era
Cand el nu se nascuse inca.
Tac-tic.
A dat o secunda
Inapoi.
Tac-tic, tac-tic…
Acum sunt numai eu
Si cu saruturi uitate.
Nu-i ceas care
Sa bata secundele.
Totul sta.
Cand o sa vreau
Sa repornesc
Timpul,
O sa incep sa numar
Eu secundele…
2006 Ianuarie 04 - Tu mai crezi in minuni?
Tu mai crezi in minuni?
Minunea mea traieste
Cand tu imi zambesti.
Minunea mea infloreste
Cand tu te rasfeti.
Eu cred in minunea mea:
Eu cred in minunea din tine,
Eu cred in sarutul din tine,
Eu cred in iubirea din tine,
Eu cred numai in zambetul tau,
Eu cred doar in cuvantul tau,
Eu cred in ochii tai verzi,
(albastri, cand esti furioasa)
Eu cred ca o sa ma tii in viata…
Minunea mea traieste
Cand tu imi zambesti.
Minunea mea infloreste
Cand tu te rasfeti.
Eu cred in minunea mea:
Eu cred in minunea din tine,
Eu cred in sarutul din tine,
Eu cred in iubirea din tine,
Eu cred numai in zambetul tau,
Eu cred doar in cuvantul tau,
Eu cred in ochii tai verzi,
(albastri, cand esti furioasa)
Eu cred ca o sa ma tii in viata…
2006 Ianuarie 05 - Hipopotamul (neterminat)
A fost odata ca niciodata, un hipopotaaaaam. De fapt era un pui de hipopotam, iar cand era si mai micut, i se intamplase o grozavie: cazuse intr-o calimara cu cerneala roz, si nu a apucat sa se stearga la timp, asa ca a ramas roz. La inceput fratii lui s-au mirat de culoarea lui, insa pana la urma s-au obisnuit, cam ca toate animalutele din jurul raului pe unde isi facea veacul hipopotamul nostru si familia lui.
Si a trecut timpul si viata hipopotamului nostru decurgea pe firul normal… Balaceala toata ziua, joaca impreuna cu prietenii, fuga de crocodili, noaptea dormea linistit langa mamica lui. Pana intr-o zi in care hipopotamul nostru si-a dat seama ca el nu a vazut mai mult decat bucatica de rau in care inota si ce era primprejur… Iar hipopotamul era destul de destept cat sa isi inchipuie ca lumea e mult mai mare decat ce stia el, mai ales ca aflase si de la scoala o groaza de lucruri.
Ce am uitat sa va spun este ca la scoala, hipopotamul nostru avea o profesoara tare desteapta si care stia de toate. Era Girafa-Stie-Tot. Iar profesoara asta, girafa adica, avea un gat tare ciudat, dar nu mai tin minte cum. In sfarsit, girafa profesoara le povestea animalutelor elevi despre cum a calatorit ea peste mari si peste tari, si cum niste fiinte ciudate conduc lumea, iar ea s-a straduit mult sa invete limba lor. Hipopotamul era foarte curios din fire, asa, ca o pisica, si atunci a rugat-o pe girafa sa-l invete limba fiintelor ciudate. Profesoara s-a bucurat tare, si il tinea mai mult in fiecare zi dupa ore, povestindu-i cate-n luna si in stele despre cate vazuse ea in calatoriile ei de prin toata lumea. Iar hipopotamul nostru asculta ca vrajit despre cate lucruri exista si cate sunt de vazut si cate sunt de stiut.
Asa ca intr-o zi, si-a luat inima-n dinti, s-a dus la mamica lui si i-a spus ca el vrea sa plece in lumea larga, pentru ca are un dor nebun sa cunoasca si sa vada ce se intampla in lumea asta mare. Mamica lui nu a putut sa-l tina, desi isi iubea tare mult puiul, insa isi dorea ca el sa fie fericit, asa ca l-a lasat sa plece. Si hipopotamul nostru si-a luat bocceluta la spinare si dus a fost.
Nu a mers el foarte mult, ca a ajuns in mijlocul savanei, unde erau niste creaturi ciudate care se agitau de colo-colo cu niste masinarii sau ceva fantastic – lucruri pe care el nu le mai vazuse in viata lui. Privea cu gura cascata la fiintele alea ciudate (si hipopotamul are gura mare, toata lumea stie), cand la un moment dat, una dintre fiinte il zareste si incepe sa-l studieze curios. (ca sa stiti, creaturile ciudate erau oameni care faceau un film) Hipopotamul era foarte agil, asa ca din doua-trei salturi s-a indepartat putintel. Totusi acum toate fiintele se uitau la el foarte curioase, iar din mijlocul lor a aparut una cu un fel de chipiu pe cap, care a venit direct la hipopotam si i-a spus:
Uite, pari o creatura foarte ciudata, esti rapid ca o pantera, dar esti roz. Cred ca ai fi perfect pentru filmul meu. Ce zici? Ai fii vedeta, peste mari si tari, ai vedea lumea si o gramada de locuri unde unii doar viseaza sa ajunga.
Hipopotamul nostru a fost foarte incantat de oferta (intre timp a aflat si ce inseamna film, si ce sunt creaturile alea ciudate – oameni le spune, si mai mult decat atat, vorbeau limba pe care-l invatase Girafa-Stie-Tot), asa ca a acceptat. A plecat cu ei si a ajuns vedeta. Bine, pana sa ajunga acolo, a traversat o mare foarte mare pe un vapor si apoi a mers cu trenul. Chiar a si zburat cu avionul.
A facut o gramada de filme, in care el era personajul principal si a ajuns sa fie cunoscut drept Pantera Roz. Toata lumea auzise de el, toata lumea il cunostea, intr-adevar, era vedeta si nu-i lipsea nimicuta nimicuta. Facea exact ceea ce-i placea, nimeni nu-l tragea la raspundere pentru nimic, iar viata lui parea exact ceea ce-si doreste.
Numai ca intr-o zi a realizat ca iar este blocat intr-un singur loc, ca singura lui calatorie a fost de la casuta lui si pana aici, insa lumea trebuie sa fie si mai mare decat atat. Asa ca si-a dat demisia, si hipopotamul nostru roz a plecat din nou in lume.
Si cum era el pe vapor, a dat peste un soricel… A intrat in vorba cu el (nu mai vazuse pana atunci soricel vorbitor) si a descoperit ca si soricelul facea cam acelasi lucru ca si el, voia sa vada lumea. Bucurosi nevoie mare ca s-au gasit unul pe altul (ca tovarasi de drum), au inceput sa faca planuri pe unde sa mearga si ce sa vada… Si asa, facand planuri, a trecut timpul foarte repede, si aproape ca nici nu au simtit cum au traversat oceanul.
Iar cand au coborat, nu mai tin minte bine cum, au ajuns in munti. Iar acolo au vazut o vacuta. Problema era ca nu era o vacuta obisnuita, ci o vacuta mov. Iar pe vacuta scria ceva, insa nici unul dintre cei doi prieteni nu stiau sa descifreze. Atunci au realizat ei ca degeaba vorbesc limba oamenilor daca nu stiu sa scrie si sa citeasca. Si cum stateau ei asa, gandindu-se cum sa descifreze ce scrie pe vacuta, vad o fetita. Fericiti nevoie mare, alearga catre ea ca sa o intrebe ce scrie pe vacuta. Fetita, sarmana, cand vede alergand catre ea un ditamai hipopotamul roz (iar ea nici nu vazuse hipopotam vreodata in viata ei) – soricelul nici nu l-a zarit – s-a speriat grozav si a luat-o la sanatoasa plangand. Iar hipopotamul si soricelul dupa ea. La un moment dat, si-au dat ei seama ca fetita era speriata tare, asa ca soricelul l-a rugat pe hipopotam sa se opreasca. Hipopotamul nostru roz s-a oprit, iar soricelul s-a dus dupa fetita, care fiind obosita se oprise si ea. Soricelul s-a dus usurel pe langa ea, si incercand sa nu o sperie, i-a spus ca el este un soricel vorbitor si ca nu vrea sa-i faca nici un rau. Mai mult, hipopotamul roz este de fapt Pantera Roz pe care a vazut-o ea in desene animate, si vorbeste si el. Sunt amandoi buni prieteni si vor sa faca inconjurul lumii, insa ajunsi aici in munti, au vazut vacuta mov si se intrebau ce scrie pe ea. Si asa au descoperit ca nu stiu sa scrie si sa citeasca, si ca tare mult si-ar dori sa invete. Intre timp fetita a facut cunostinta si cu hipopotamul nostru roz si a vazut ca de fapt nu era nimic de speriat la el, chiar era foarte haios si o facea sa rada intruna. Asa ca le-a promis ca-i duce la ea acasica, pentru ca mamica ei este profesoara si o sa-i poata invata ea sa scrie si sa citeasca. Iar intre timp, drept rasplata ei o vor ajuta sa faca ciocolata.
Si aici nu mai tin minte prea bine cum continua…
Si a trecut timpul si viata hipopotamului nostru decurgea pe firul normal… Balaceala toata ziua, joaca impreuna cu prietenii, fuga de crocodili, noaptea dormea linistit langa mamica lui. Pana intr-o zi in care hipopotamul nostru si-a dat seama ca el nu a vazut mai mult decat bucatica de rau in care inota si ce era primprejur… Iar hipopotamul era destul de destept cat sa isi inchipuie ca lumea e mult mai mare decat ce stia el, mai ales ca aflase si de la scoala o groaza de lucruri.
Ce am uitat sa va spun este ca la scoala, hipopotamul nostru avea o profesoara tare desteapta si care stia de toate. Era Girafa-Stie-Tot. Iar profesoara asta, girafa adica, avea un gat tare ciudat, dar nu mai tin minte cum. In sfarsit, girafa profesoara le povestea animalutelor elevi despre cum a calatorit ea peste mari si peste tari, si cum niste fiinte ciudate conduc lumea, iar ea s-a straduit mult sa invete limba lor. Hipopotamul era foarte curios din fire, asa, ca o pisica, si atunci a rugat-o pe girafa sa-l invete limba fiintelor ciudate. Profesoara s-a bucurat tare, si il tinea mai mult in fiecare zi dupa ore, povestindu-i cate-n luna si in stele despre cate vazuse ea in calatoriile ei de prin toata lumea. Iar hipopotamul nostru asculta ca vrajit despre cate lucruri exista si cate sunt de vazut si cate sunt de stiut.
Asa ca intr-o zi, si-a luat inima-n dinti, s-a dus la mamica lui si i-a spus ca el vrea sa plece in lumea larga, pentru ca are un dor nebun sa cunoasca si sa vada ce se intampla in lumea asta mare. Mamica lui nu a putut sa-l tina, desi isi iubea tare mult puiul, insa isi dorea ca el sa fie fericit, asa ca l-a lasat sa plece. Si hipopotamul nostru si-a luat bocceluta la spinare si dus a fost.
Nu a mers el foarte mult, ca a ajuns in mijlocul savanei, unde erau niste creaturi ciudate care se agitau de colo-colo cu niste masinarii sau ceva fantastic – lucruri pe care el nu le mai vazuse in viata lui. Privea cu gura cascata la fiintele alea ciudate (si hipopotamul are gura mare, toata lumea stie), cand la un moment dat, una dintre fiinte il zareste si incepe sa-l studieze curios. (ca sa stiti, creaturile ciudate erau oameni care faceau un film) Hipopotamul era foarte agil, asa ca din doua-trei salturi s-a indepartat putintel. Totusi acum toate fiintele se uitau la el foarte curioase, iar din mijlocul lor a aparut una cu un fel de chipiu pe cap, care a venit direct la hipopotam si i-a spus:
Uite, pari o creatura foarte ciudata, esti rapid ca o pantera, dar esti roz. Cred ca ai fi perfect pentru filmul meu. Ce zici? Ai fii vedeta, peste mari si tari, ai vedea lumea si o gramada de locuri unde unii doar viseaza sa ajunga.
Hipopotamul nostru a fost foarte incantat de oferta (intre timp a aflat si ce inseamna film, si ce sunt creaturile alea ciudate – oameni le spune, si mai mult decat atat, vorbeau limba pe care-l invatase Girafa-Stie-Tot), asa ca a acceptat. A plecat cu ei si a ajuns vedeta. Bine, pana sa ajunga acolo, a traversat o mare foarte mare pe un vapor si apoi a mers cu trenul. Chiar a si zburat cu avionul.
A facut o gramada de filme, in care el era personajul principal si a ajuns sa fie cunoscut drept Pantera Roz. Toata lumea auzise de el, toata lumea il cunostea, intr-adevar, era vedeta si nu-i lipsea nimicuta nimicuta. Facea exact ceea ce-i placea, nimeni nu-l tragea la raspundere pentru nimic, iar viata lui parea exact ceea ce-si doreste.
Numai ca intr-o zi a realizat ca iar este blocat intr-un singur loc, ca singura lui calatorie a fost de la casuta lui si pana aici, insa lumea trebuie sa fie si mai mare decat atat. Asa ca si-a dat demisia, si hipopotamul nostru roz a plecat din nou in lume.
Si cum era el pe vapor, a dat peste un soricel… A intrat in vorba cu el (nu mai vazuse pana atunci soricel vorbitor) si a descoperit ca si soricelul facea cam acelasi lucru ca si el, voia sa vada lumea. Bucurosi nevoie mare ca s-au gasit unul pe altul (ca tovarasi de drum), au inceput sa faca planuri pe unde sa mearga si ce sa vada… Si asa, facand planuri, a trecut timpul foarte repede, si aproape ca nici nu au simtit cum au traversat oceanul.
Iar cand au coborat, nu mai tin minte bine cum, au ajuns in munti. Iar acolo au vazut o vacuta. Problema era ca nu era o vacuta obisnuita, ci o vacuta mov. Iar pe vacuta scria ceva, insa nici unul dintre cei doi prieteni nu stiau sa descifreze. Atunci au realizat ei ca degeaba vorbesc limba oamenilor daca nu stiu sa scrie si sa citeasca. Si cum stateau ei asa, gandindu-se cum sa descifreze ce scrie pe vacuta, vad o fetita. Fericiti nevoie mare, alearga catre ea ca sa o intrebe ce scrie pe vacuta. Fetita, sarmana, cand vede alergand catre ea un ditamai hipopotamul roz (iar ea nici nu vazuse hipopotam vreodata in viata ei) – soricelul nici nu l-a zarit – s-a speriat grozav si a luat-o la sanatoasa plangand. Iar hipopotamul si soricelul dupa ea. La un moment dat, si-au dat ei seama ca fetita era speriata tare, asa ca soricelul l-a rugat pe hipopotam sa se opreasca. Hipopotamul nostru roz s-a oprit, iar soricelul s-a dus dupa fetita, care fiind obosita se oprise si ea. Soricelul s-a dus usurel pe langa ea, si incercand sa nu o sperie, i-a spus ca el este un soricel vorbitor si ca nu vrea sa-i faca nici un rau. Mai mult, hipopotamul roz este de fapt Pantera Roz pe care a vazut-o ea in desene animate, si vorbeste si el. Sunt amandoi buni prieteni si vor sa faca inconjurul lumii, insa ajunsi aici in munti, au vazut vacuta mov si se intrebau ce scrie pe ea. Si asa au descoperit ca nu stiu sa scrie si sa citeasca, si ca tare mult si-ar dori sa invete. Intre timp fetita a facut cunostinta si cu hipopotamul nostru roz si a vazut ca de fapt nu era nimic de speriat la el, chiar era foarte haios si o facea sa rada intruna. Asa ca le-a promis ca-i duce la ea acasica, pentru ca mamica ei este profesoara si o sa-i poata invata ea sa scrie si sa citeasca. Iar intre timp, drept rasplata ei o vor ajuta sa faca ciocolata.
Si aici nu mai tin minte prea bine cum continua…
2006 Ianuarie 09 - Delfini
Iti amintesti cand eram delfini?
Cum nebunatica-n albastru inotai,
Cum mereu langa tine tu ma doreai…
Mai stii cum inghiteam oceanul?
Cu coada noi spargeam valul,
Cu aripioarele bateam malul !
Ma stii cum ne admira lumea?
Ce salturi inalte faceam
Iar alti delfini nu ne-ajungeau !
Mai stii tu cum noi ne iubeam?
Cum ne jucam pana amorteam,
Cum pe nisip ne odihneam…
Cum nebunatica-n albastru inotai,
Cum mereu langa tine tu ma doreai…
Mai stii cum inghiteam oceanul?
Cu coada noi spargeam valul,
Cu aripioarele bateam malul !
Ma stii cum ne admira lumea?
Ce salturi inalte faceam
Iar alti delfini nu ne-ajungeau !
Mai stii tu cum noi ne iubeam?
Cum ne jucam pana amorteam,
Cum pe nisip ne odihneam…
2006 Februarie - Figurine Nereusite
Visez lumea cum alearga la vale -
Aluneca toti de jos in sus pe deal.
Copilul – doar el ii vede adevarat:
Sunt dureri de lacrimi neplanse.
Sunt placeri de focuri aprinse.
Sunt minciuni neprefacute.
Sunt adevaruri prea spuse.
Am ceara pe degete.
Dupa ce am picurat lumanarea
Mi-am infierbantat amprentele.
Acum desenez modele pe tine
Si te acopar toata cu mintea mea.
Te-am mangaiat intreaga
Si stiu cel mai bine
Sa te rasfat in calde cearsafuri.
Aluneca toti de jos in sus pe deal.
Copilul – doar el ii vede adevarat:
Sunt dureri de lacrimi neplanse.
Sunt placeri de focuri aprinse.
Sunt minciuni neprefacute.
Sunt adevaruri prea spuse.
Am ceara pe degete.
Dupa ce am picurat lumanarea
Mi-am infierbantat amprentele.
Acum desenez modele pe tine
Si te acopar toata cu mintea mea.
Te-am mangaiat intreaga
Si stiu cel mai bine
Sa te rasfat in calde cearsafuri.
2006 Martie 06 - Barcelona 2
Barcelona - part 2 (the action)?
M-am trezit brusc. Sunt in tren. Controlorul ne spune ca urmeaza Tarragona. Coboram. Este vant si frig si nu vine nici un autobuz pentru ca este duminica dimineata si circula destul de rar. Mergem pe jos - 5 insi zgribuliti care nu scot nici un cuvant. Probabil toata lumea este prea concentrata sa nu piarda vreun strop de caldura si se gandeste doar la destinatia finala - patul caldut. Linistea este confortabila, mai auzi doar vantul care te plesneste peste fata in rafale din cand in cand. Este perfect pentru mine sa-mi arunc gandurile intr-o parte si in alta. Asa ca incerc sa dau timpul inapoi si sa-mi amintesc cum a fost si ce a fost in noaptea care a trecut:
Am intrat in statia de tren. Bine ca in Barcelona toate statiile de tren sunt sub pamant si nu trebuie sa astepti in frig. Ne asezam pe niste banci pe care le ocupam pe lung. Eu ma ridic sa ma uit la monitor si descopar ca trenul spre Tarragona pe care trebuia sa-l luam nu circula duminica. Trebuie sa asteptam jumatate de ora. Incercam sa discutam ceva ca sa nu adormim insa nu prea iese. Eu nu pot sta jos, am prea multa energie, iar ceilalti sunt aproape adormiti, asa ca plec la plimbare in lungul peronului. Cand ajung inapoi in fata prietenilor mei, trenul intra in statie. Ne urcam fericiti ca suntem aproape singurii intr-un vagon intreg. Ne asezam fiecare pe cate 2 scaune si adormim. Imi aranjez alarma la mobil ca sa ma trezeasca inainte sa ajungem in Tarragona. Pun capul pe rucsacul plin cu cumparaturi si adorm. Ma trezeste controlorul. Mai trebuie sa platim un supliment de 70 de centi pentru trenul in care suntem. Ii pun un vraf de monede in mana si adorm la loc.
Merg pe Rambla. Abia mai putem de picioare, iar cei din jurul meu de somn. Bine ca in Barcelona exista statii de tren in centrul orasului, asa ca nu trebuie sa mergi prea mult. In jurul meu orasul respira la fel ca seara. Strazile sunt pline de oameni. Pentru numele lui Dumnezeu, este ora 5 dimineata !!! Ma uit la ceas, intr-adevar, este ora 5. Vezi batrani plimbandu-se, tineri iesind din cluburi, vanzatori ambulanti, exhibitionisti - din cei care se prefac ca sunt diverse statui - politisti, cam orice vezi si in timpul zilei. Cateva lucruri iti spun ca este dimineata - rasaritul (care nu se vede pentru ca mergem cu spatele catre mare), magazinele inchise, masinile cu ziare care aprovizioneaza chioscurile si cam atat. In rest este incredibil, merg cu ochii deschisi si mi-e teama sa clipesc, ca nu cumva sa pierd ceva. Orasul nu se trezeste. Orasul nu doarme si din cate observ nici nu are nevoie de somn. Organismul pe care il stiam este neobosit si sunt sincer (desi este prea putin spus) surprins. Savurez fiecare pas pe care il fac si ma las hipnotizat de viata din jurul meu.
Sunt pe o banca in interiorul unui mall. Stam inauntru ca sa nu dam cu nasul de frig si sa ne odihnim putin. Oricum este prea devreme ca sa o pornim catre gara. Radem din orice. Nu pot retine nici o conversatie, am mult prea multa energie si nu pot sta linistit. Ma plimb prin jurul bancilor, ma uit in vitrinele magazinelor inchise. Mai privesc dupa vreun cuplu care trece pe langa mine leganat sau catre vreun ciudat. Am vazut un tip care avea baston si joben, daca iti vine sa crezi !?! Sunt lihnit de foame. O tipa isi aduce aminte ca are prajituri. Mananc o prajitura si parca mi-e mai bine. Intr-un final iesim din mall. Podul peste care trebuie sa trecem este deschis, asa ca intram din nou in mall si iesim prin alta parte ca sa ocolim intregul port. Trecem pe langa barcute care se leagana pe valuri si apoi pe langa yachturi. Mi-as dori un asemenea yacht. Voi aveam un asemenea yacht. Ma intreb daca pe vremea piratilor corabiile erau mai mari decat yachturile astea. Raspunsul il obtin aproape instantaneu. Undeva mai incolo este o corabie adevarata veche ce serveste acum pe post de restaurant. Este un pic mai mare decat yachturile pe care le admiram. Dupa care - liniste totala. Toti am ramas brusc incuiati. Admiram cel mai mare si mai - sa-i zic frumos ??? - yacht pe care l-am vazut vreodata in viata mea, in reviste, in filme sau in viata reala. Toti stam efectiv cu gurile cascate ca la o minune a lumii si nu ne vine sa credem ca asa ceva chiar exista. Avea vreo 3 punti, era mai mare decat corabia piratilor, si parea extrem de nou, luxos si .... damn attractive. Am decis, toti 5, de comun acord ca in ziua urmatoare sa aflam cine este proprietarul si sa-l ucidem ca sa ii luam yachtul. Apoi am plecat cu totii linistiti mai departe.
Ma uit la Matrix Reloaded. Este pe mute, pe multe ecrane dintr-o discoteca, iar eu dansez. Este scena cu Neo luandu-i la tranta pe cei nu stiu cati Smith-si. Ma trezesc cu o tipa pe care nu o cunosc dansandu-mi in fata. Ma intorc catre alt ecran ca sa termin de vazut bataia. Inteligenta chestia asta cu filmele in discoteca. Daca nu era asta, mai aveam putin si adormeam. Scena se termina si muzica incepe sa fie buna. Dansul meu mecanic de pana atunci se transforma in ceva mai pe ritm si mai activ. Hei, de fapt muzica e chiar misto de tot acum. Simt cum incep sa am tot mai multa energie si cum ma misc cat pot de mult. Ma simt ca as fi luat foc. Este excelent, chit ca acum muzica este proasta din nou. A fost suficient cat sa-mi dea impulsul de care aveam nevoie. Acum admir si ce se intampla in jur, atentia mea incearca sa-mi consume din surplusul de energie din mine. Vad japonezi beti care abia se tin pe picioare. Sper sa nu vomite pe hainele noastre. Ii imping putin mai departe. Nu le pasa si se misca. Ma intorc cu spatele la ei si vad o tipa imbracata ca Madonna in videoclipul "Hung up". Ma uit mai bine. Este tip de fapt. Are peruca. O scoate si incepe sa se sarute languros cu o tipa urata. Am nevoie sa ma duc la wc. In drum trec pe langa cupluri semidezbracate, o gramada de homosexuali, sticle atasate de indivizi care se misca in reluare, tunsori haioase, arabi ce privesc fiecare miscare din discoteca, cativa indivizi imbracati cu haine lungi si negre ce discuta conspirativ, un grup de fete nu mai mari de 15 ani care abia se tin unele pe altele, doi tipi la bustul gol care danseaza pe bar, niste englezi cu fulare cu Chelsea pe ei, vreo cativa expat-i doar in camasa de la costum cu cateva curve peste ei, incercand sa para treji si o groaza de anonimi ce se adaugau la multimea asta pestrita. Ajung la toaleta si nu prea ma mir de ce gasesc acolo, insa ma pufneste rasul cand il vad pe unul adormit la pisoar. Sta cu capul sprijinit de zid si cu mainile la fermoarul de la pantaloni si sforaie.
Sunt pe trepte, in afara mall-ului. Stau de vorba cu prietenii mei si suntem foarte veseli. Ne povestim vrute si nevrute, admiram ploaia din fata noastra. La un moment dat, un vas de croaziera intra in port. Il admiram, iar apoi cubanezul din grup ne povesteste despre Caraibe. Trec vreo 3-4 ore stand de vorba si razand. Facem semne in fata camerelor de supraveghere. Nu mai tin minte aproape nimic din ce am vorbit. Stiu ca ma simt excelent insa. Parca eu stau in spatele uneia din camerele de luat vederi si admiram tot grupul. Este uimitor. Facem un lucru banal pe care il putem face oriunde in alta parte, in Tarragona de exemplu, pe treptele unui mall de acolo. Insa nu, suntem in Barcelona, si suntem alti noi. Suntem integrati in sistemul Barcelonei si acum traim ca atare.
Sunt la masa. Am mancat 2 portii de paella. Nu ma pot misca. A fost delicioasa. Restaurantele basce sunt cele mai bune din Spania, chiar si in Catalunia. Stam inca vreo jumatate de ora la masa pana sa ne putem urni.
Ies din magazin. Am rucsacul plin de cumparaturi. Trecem prin stradutele din Barrio Gotico, unde abia poti arunca un ac. Este sambata dupa-amiaza. Ma opresc in mijlocul drumului si privesc la furnicarul din jurul meu. Toata lumea ma ocoleste, iar eu ii privesc traznit. Sunt un nebun in mijlocul lor care ii iubeste pentru ca exista, pentru ca ei fac orasul cel mai viu din lume. Caut un magazin pe care il gasesc mereu doar intamplator. Ma invart in jurul lui vreo jumatate de ora pana sa-l descopar. Intru fericit si cumpar cadouri pentru cei dragi. Sunt foarte multumit si-mi spun ca data viitoare o sa cumpar si un tablou. Plec catre Rambla. Ajung la cismeaua despre care se spune ca daca bei din ea, atunci te intorci cu siguranta in Barcelona. Era o vreme cand nu credeam in superstitii. Acum beau apa de acolo. Nu strica, nu? Poate sunt adevarate.
Cobor din tren. Doamne, cat imi plac trenurile! Chiar si o ora de calatorie m-a facut sa ma simt bine. Ies la lumina in inima Barcelonei.
Urc in tren.
M-am trezit brusc. Sunt in tren. Controlorul ne spune ca urmeaza Tarragona. Coboram. Este vant si frig si nu vine nici un autobuz pentru ca este duminica dimineata si circula destul de rar. Mergem pe jos - 5 insi zgribuliti care nu scot nici un cuvant. Probabil toata lumea este prea concentrata sa nu piarda vreun strop de caldura si se gandeste doar la destinatia finala - patul caldut. Linistea este confortabila, mai auzi doar vantul care te plesneste peste fata in rafale din cand in cand. Este perfect pentru mine sa-mi arunc gandurile intr-o parte si in alta. Asa ca incerc sa dau timpul inapoi si sa-mi amintesc cum a fost si ce a fost in noaptea care a trecut:
Am intrat in statia de tren. Bine ca in Barcelona toate statiile de tren sunt sub pamant si nu trebuie sa astepti in frig. Ne asezam pe niste banci pe care le ocupam pe lung. Eu ma ridic sa ma uit la monitor si descopar ca trenul spre Tarragona pe care trebuia sa-l luam nu circula duminica. Trebuie sa asteptam jumatate de ora. Incercam sa discutam ceva ca sa nu adormim insa nu prea iese. Eu nu pot sta jos, am prea multa energie, iar ceilalti sunt aproape adormiti, asa ca plec la plimbare in lungul peronului. Cand ajung inapoi in fata prietenilor mei, trenul intra in statie. Ne urcam fericiti ca suntem aproape singurii intr-un vagon intreg. Ne asezam fiecare pe cate 2 scaune si adormim. Imi aranjez alarma la mobil ca sa ma trezeasca inainte sa ajungem in Tarragona. Pun capul pe rucsacul plin cu cumparaturi si adorm. Ma trezeste controlorul. Mai trebuie sa platim un supliment de 70 de centi pentru trenul in care suntem. Ii pun un vraf de monede in mana si adorm la loc.
Merg pe Rambla. Abia mai putem de picioare, iar cei din jurul meu de somn. Bine ca in Barcelona exista statii de tren in centrul orasului, asa ca nu trebuie sa mergi prea mult. In jurul meu orasul respira la fel ca seara. Strazile sunt pline de oameni. Pentru numele lui Dumnezeu, este ora 5 dimineata !!! Ma uit la ceas, intr-adevar, este ora 5. Vezi batrani plimbandu-se, tineri iesind din cluburi, vanzatori ambulanti, exhibitionisti - din cei care se prefac ca sunt diverse statui - politisti, cam orice vezi si in timpul zilei. Cateva lucruri iti spun ca este dimineata - rasaritul (care nu se vede pentru ca mergem cu spatele catre mare), magazinele inchise, masinile cu ziare care aprovizioneaza chioscurile si cam atat. In rest este incredibil, merg cu ochii deschisi si mi-e teama sa clipesc, ca nu cumva sa pierd ceva. Orasul nu se trezeste. Orasul nu doarme si din cate observ nici nu are nevoie de somn. Organismul pe care il stiam este neobosit si sunt sincer (desi este prea putin spus) surprins. Savurez fiecare pas pe care il fac si ma las hipnotizat de viata din jurul meu.
Sunt pe o banca in interiorul unui mall. Stam inauntru ca sa nu dam cu nasul de frig si sa ne odihnim putin. Oricum este prea devreme ca sa o pornim catre gara. Radem din orice. Nu pot retine nici o conversatie, am mult prea multa energie si nu pot sta linistit. Ma plimb prin jurul bancilor, ma uit in vitrinele magazinelor inchise. Mai privesc dupa vreun cuplu care trece pe langa mine leganat sau catre vreun ciudat. Am vazut un tip care avea baston si joben, daca iti vine sa crezi !?! Sunt lihnit de foame. O tipa isi aduce aminte ca are prajituri. Mananc o prajitura si parca mi-e mai bine. Intr-un final iesim din mall. Podul peste care trebuie sa trecem este deschis, asa ca intram din nou in mall si iesim prin alta parte ca sa ocolim intregul port. Trecem pe langa barcute care se leagana pe valuri si apoi pe langa yachturi. Mi-as dori un asemenea yacht. Voi aveam un asemenea yacht. Ma intreb daca pe vremea piratilor corabiile erau mai mari decat yachturile astea. Raspunsul il obtin aproape instantaneu. Undeva mai incolo este o corabie adevarata veche ce serveste acum pe post de restaurant. Este un pic mai mare decat yachturile pe care le admiram. Dupa care - liniste totala. Toti am ramas brusc incuiati. Admiram cel mai mare si mai - sa-i zic frumos ??? - yacht pe care l-am vazut vreodata in viata mea, in reviste, in filme sau in viata reala. Toti stam efectiv cu gurile cascate ca la o minune a lumii si nu ne vine sa credem ca asa ceva chiar exista. Avea vreo 3 punti, era mai mare decat corabia piratilor, si parea extrem de nou, luxos si .... damn attractive. Am decis, toti 5, de comun acord ca in ziua urmatoare sa aflam cine este proprietarul si sa-l ucidem ca sa ii luam yachtul. Apoi am plecat cu totii linistiti mai departe.
Ma uit la Matrix Reloaded. Este pe mute, pe multe ecrane dintr-o discoteca, iar eu dansez. Este scena cu Neo luandu-i la tranta pe cei nu stiu cati Smith-si. Ma trezesc cu o tipa pe care nu o cunosc dansandu-mi in fata. Ma intorc catre alt ecran ca sa termin de vazut bataia. Inteligenta chestia asta cu filmele in discoteca. Daca nu era asta, mai aveam putin si adormeam. Scena se termina si muzica incepe sa fie buna. Dansul meu mecanic de pana atunci se transforma in ceva mai pe ritm si mai activ. Hei, de fapt muzica e chiar misto de tot acum. Simt cum incep sa am tot mai multa energie si cum ma misc cat pot de mult. Ma simt ca as fi luat foc. Este excelent, chit ca acum muzica este proasta din nou. A fost suficient cat sa-mi dea impulsul de care aveam nevoie. Acum admir si ce se intampla in jur, atentia mea incearca sa-mi consume din surplusul de energie din mine. Vad japonezi beti care abia se tin pe picioare. Sper sa nu vomite pe hainele noastre. Ii imping putin mai departe. Nu le pasa si se misca. Ma intorc cu spatele la ei si vad o tipa imbracata ca Madonna in videoclipul "Hung up". Ma uit mai bine. Este tip de fapt. Are peruca. O scoate si incepe sa se sarute languros cu o tipa urata. Am nevoie sa ma duc la wc. In drum trec pe langa cupluri semidezbracate, o gramada de homosexuali, sticle atasate de indivizi care se misca in reluare, tunsori haioase, arabi ce privesc fiecare miscare din discoteca, cativa indivizi imbracati cu haine lungi si negre ce discuta conspirativ, un grup de fete nu mai mari de 15 ani care abia se tin unele pe altele, doi tipi la bustul gol care danseaza pe bar, niste englezi cu fulare cu Chelsea pe ei, vreo cativa expat-i doar in camasa de la costum cu cateva curve peste ei, incercand sa para treji si o groaza de anonimi ce se adaugau la multimea asta pestrita. Ajung la toaleta si nu prea ma mir de ce gasesc acolo, insa ma pufneste rasul cand il vad pe unul adormit la pisoar. Sta cu capul sprijinit de zid si cu mainile la fermoarul de la pantaloni si sforaie.
Sunt pe trepte, in afara mall-ului. Stau de vorba cu prietenii mei si suntem foarte veseli. Ne povestim vrute si nevrute, admiram ploaia din fata noastra. La un moment dat, un vas de croaziera intra in port. Il admiram, iar apoi cubanezul din grup ne povesteste despre Caraibe. Trec vreo 3-4 ore stand de vorba si razand. Facem semne in fata camerelor de supraveghere. Nu mai tin minte aproape nimic din ce am vorbit. Stiu ca ma simt excelent insa. Parca eu stau in spatele uneia din camerele de luat vederi si admiram tot grupul. Este uimitor. Facem un lucru banal pe care il putem face oriunde in alta parte, in Tarragona de exemplu, pe treptele unui mall de acolo. Insa nu, suntem in Barcelona, si suntem alti noi. Suntem integrati in sistemul Barcelonei si acum traim ca atare.
Sunt la masa. Am mancat 2 portii de paella. Nu ma pot misca. A fost delicioasa. Restaurantele basce sunt cele mai bune din Spania, chiar si in Catalunia. Stam inca vreo jumatate de ora la masa pana sa ne putem urni.
Ies din magazin. Am rucsacul plin de cumparaturi. Trecem prin stradutele din Barrio Gotico, unde abia poti arunca un ac. Este sambata dupa-amiaza. Ma opresc in mijlocul drumului si privesc la furnicarul din jurul meu. Toata lumea ma ocoleste, iar eu ii privesc traznit. Sunt un nebun in mijlocul lor care ii iubeste pentru ca exista, pentru ca ei fac orasul cel mai viu din lume. Caut un magazin pe care il gasesc mereu doar intamplator. Ma invart in jurul lui vreo jumatate de ora pana sa-l descopar. Intru fericit si cumpar cadouri pentru cei dragi. Sunt foarte multumit si-mi spun ca data viitoare o sa cumpar si un tablou. Plec catre Rambla. Ajung la cismeaua despre care se spune ca daca bei din ea, atunci te intorci cu siguranta in Barcelona. Era o vreme cand nu credeam in superstitii. Acum beau apa de acolo. Nu strica, nu? Poate sunt adevarate.
Cobor din tren. Doamne, cat imi plac trenurile! Chiar si o ora de calatorie m-a facut sa ma simt bine. Ies la lumina in inima Barcelonei.
Urc in tren.
2006 Martie 05 - Barcelona 1
Barcelona nu este un oras al luminii. Nu este o simfonie de culoare si sunet, nu este maret si trufas ca sunetul unei orgi dintr-o catedrala gotica a carei menire este sa te copleseasca. Nu este nici cald si primitor, nu iti da nici un sentiment de siguranta de "acasa", insa nici nu te face sa te simti vizitator. Nu isi expune opulent in fiecare colt operele de arta ca niste trese de maresal. Nu este un oras romantic, insa daca vrei sa-i simti mai bine pulsul, atunci nu trebuie sa fii singur.
De ce?
Pentru ca Barcelona este un organism viu. Un organism care respira de naturalete si in care orice se integreaza in orice ca si cum un genetician a asezat cu mainile lui celulele. Rezultatul este o opera de arta in sine. Cand esti in Barcelona nu poti sa te prosternezi de ceea ce vezi si auzi si traiesti pentru ca faci parte si tu din organism, pentru ca nu ai cum sa nu participi activ la viata lui. Traieste pentru ca si tu traiesti in el. Ca orice organism, este armonios si legat, are ritm, are puls, are culoare, inspira si expira prin fiecare por, are viata... Ce trebuie totusi sa se inteleaga este ca orice corp are parti dizgratioase, urate sau urat mirositoare. Sa nu te astepti ca de exemplu mergand prin metrou sa ti se para ca esti prin cine stie ce film SF. Nu. In metrou este un aer inecacios, tunelele sunt foarte incurcate, mici, neaerisite, se lucreaza mai mereu la ele si nu cred ca am vazut ceva care sa-mi placa totusi acolo. Bine, nu este ca metroul Parisului, unde ai senzatia ca esti intr-un musuroi de furnici, insa... Oricum, oamenii din Barcelona, cei care fac orasul sa traiasca, ating extremele. Lucrul asta poate parea banal, in fapt cam in orice oras european este asa. Iar Barcelona nu face exceptie. Totusi, ceva este diferit. Poti merge printre costume Armani si Cristian Dior, pentru ca la doi metri distanta sa treci prin gasti de ciudati neprietenosi probabil buni amici cu drogurile si alte vicii. Stii insa ce-mi place? Ca oriunde ai fi, pe langa orice oameni, chit ca sunt stilati si sofisticati sau dimpotriva, iti arata cea mai de jos si murdara latura a fiintei umane, poti ramane detasat in legea ta. Nimeni nu se leaga de tine sau nu iti cere sa li te alaturi, nu te simti deloc tras in vreo parte. Este numai si numai alegerea ta sa te scufunzi intr-o lume sau in alta, sa devii snob fara drept de reabilitare sau sa te transformi intr-o prada usoara pentru vanzatorii si vanzatoarele de placeri ieftine. Iar daca alegi sa nu te alaturi nimanui, este ok, pentru ca orasul lasa loc sa traiasca si "ciudatilor" neintegrati in lumile lui de sus si de jos. Asa ca, in Barcelona esti, traiesti, nu vizitezi, nu admiri.
2006 Martie 21 - Nori
de ploaie,
dincolo de nori
cad turturi de-alabastru,
ca niste scarabei.
de soare,
dincolo de nori,
urca vapori de smoala,
ca niste zmei.
este un vis -
mereu visat,
de nimeni neuitat.
duminica trezit din somn,
te strang in brate
si adorm
din nou
cu tine
in visul meu cu soare,
cu ploaie si cu nori.
de nori,
dar dincolo de nori,
stam noi - doi nori
ca niste nori.
dincolo de nori
cad turturi de-alabastru,
ca niste scarabei.
de soare,
dincolo de nori,
urca vapori de smoala,
ca niste zmei.
este un vis -
mereu visat,
de nimeni neuitat.
duminica trezit din somn,
te strang in brate
si adorm
din nou
cu tine
in visul meu cu soare,
cu ploaie si cu nori.
de nori,
dar dincolo de nori,
stam noi - doi nori
ca niste nori.
2006 Martie 26 - Fluturas
Am o lume-ncremenita
Sub luna cu aur stropita.
Lacul face lumea dubla,
Incremeneala sa se rupa.
Cand din lac rasare brusc
Un fluture-nmuiat in tus
Ce pluteste dus de vant
Scriind pe apa un cuvant
Pe unde nebune
Ce se leagana-n strune
De lumina de luna,
De apa cu spuma,
Atunci stiu ca sunt vrajit
De fericire incremenit.
Sub luna cu aur stropita.
Lacul face lumea dubla,
Incremeneala sa se rupa.
Cand din lac rasare brusc
Un fluture-nmuiat in tus
Ce pluteste dus de vant
Scriind pe apa un cuvant
Pe unde nebune
Ce se leagana-n strune
De lumina de luna,
De apa cu spuma,
Atunci stiu ca sunt vrajit
De fericire incremenit.
2006 Aprilie 24 - Mai bine incetez sa scriu
Mai bine incetez sa scriu.
Cred c-acum e prea tarziu.
Am ridicat lespezi de tacere
Si am dezasezat castele.
Atunci foamea de vedenii-n ceata
Uda picioarele-n ape de gheata.
Ramaneam cu ochii in stele
Langa inima dragelor mele.
Oh, ruptura, cer nebun!
Fulgera pe capcaun!
Da cu barda drept in cap
Sa-l intorci ca pe protap!
Cred c-acum e prea tarziu.
Am ridicat lespezi de tacere
Si am dezasezat castele.
Atunci foamea de vedenii-n ceata
Uda picioarele-n ape de gheata.
Ramaneam cu ochii in stele
Langa inima dragelor mele.
Oh, ruptura, cer nebun!
Fulgera pe capcaun!
Da cu barda drept in cap
Sa-l intorci ca pe protap!
2006 Mai 04 - Clatite
O clatita mititica
Vrea sa intre in burtica.
Pe margini e muscata-ncet
Sa nu cada gem pe piept.
In fustita caprui-verde
Albul ochilor se pierde
Si eu uit cum ma numesc
Cand de sani tot te ciupesc.
Cascade albe cad din rame aprinse
Si roua se uda din ferestrele stinse!
Doua bobite de dulceata aclama
Concertul din tigaia de-alama.
Vrea sa intre in burtica.
Pe margini e muscata-ncet
Sa nu cada gem pe piept.
In fustita caprui-verde
Albul ochilor se pierde
Si eu uit cum ma numesc
Cand de sani tot te ciupesc.
Cascade albe cad din rame aprinse
Si roua se uda din ferestrele stinse!
Doua bobite de dulceata aclama
Concertul din tigaia de-alama.
2006 Mai 04 - Neputinta
am o pizza in fructiera
(n-a-incaput pe etajera)...
ce sa fac daca acum
vazele sunt incarcate,
lumanarile sunt scrum,
hainele-mi sunt aruncate
peste paturi sifonate?
ce sa fac daca motanii
torc la mine pe sub pat
si nu pot sa ma imbrac
ca tot cer pupici (golanii!)?
ce sa fac daca mancarea
e mancata de pe mine
si ma chinuie placerea
ca-s iubita mult de tine?
(n-a-incaput pe etajera)...
ce sa fac daca acum
vazele sunt incarcate,
lumanarile sunt scrum,
hainele-mi sunt aruncate
peste paturi sifonate?
ce sa fac daca motanii
torc la mine pe sub pat
si nu pot sa ma imbrac
ca tot cer pupici (golanii!)?
ce sa fac daca mancarea
e mancata de pe mine
si ma chinuie placerea
ca-s iubita mult de tine?
2006 Iunie 07 - Naiv
Monetar de catifea
Trista e inima mea
Cand nu te mai joci cu ea.
Foaie verde matraguna,
Cand tu stai si razi la luna
Lumea pare o capsuna.
Dimineata pe racoare
Eu stau si ma ud la soare
Pana prind o vrajitoare.
La pranz vine prajitura
Ca sa treaca muratura:
Infloreasca iar cultura !!!
Dupa-amiaza dupa masa
Cade hornul de pe casa
Chiar pe rochia de mireasa.
Seara vine iarasi luna
Ca sa iasa matraguna
Impreuna cu capsuna.
Trista e inima mea
Cand nu te mai joci cu ea.
Foaie verde matraguna,
Cand tu stai si razi la luna
Lumea pare o capsuna.
Dimineata pe racoare
Eu stau si ma ud la soare
Pana prind o vrajitoare.
La pranz vine prajitura
Ca sa treaca muratura:
Infloreasca iar cultura !!!
Dupa-amiaza dupa masa
Cade hornul de pe casa
Chiar pe rochia de mireasa.
Seara vine iarasi luna
Ca sa iasa matraguna
Impreuna cu capsuna.
2006 Iulie 05 - I'm High Tonight
Simt sistematica trilurilor. Nu sunt cel inspirat, sunt cel care admira inspiratia. Stau pe un bolovan de roua si ma minunez la elasticitatea apei din jurul meu. Sunt ca un copil care apasa cu degetul o panza de paianjen ca sa vada cand cedeaza. Am ochii larg deschisi si tot nu-mi ajunge sa fiu atent la tot ce este in jur. Mi-as dori inca o pereche de ochi si la spate. Mi-as dori acum sa simt de 100 de ori mai intens decat cum simt acum. Golul pe care il am in momentul asta in stomac este inceputul, doar inceputul. Este urcarea rollercoasterului inainte de caderea in rotiri si rasuciri nebune, pe ritmuri accelerate si fara de frane. Nu am timp nici sa-mi dau seama ca sunt fericit. Pur si simplu acum traiesc, acum respir, acum rad si acum plang. Nu conteaza durerea, nu conteaza lacrimile, nu conteaza rasul nebun, nu conteaza decat ca traiesc, ca inima imi bate mai repede decat ritmul lumii si ca eu apuc sa ma bucur de ea toata. Nu conteaza decat ca mi-e foame si ca musc cu pofta din carnea realitatii palpabile, decat ca sorb insetat din cupa trivialitatii, decat ca dobor frica dintr-o privire, decat ca strivesc rusinea fara ca macar sa o vad, decat ca imi dezvelesc pieptul diform in fata perfectiunii si o fac sa ma iubeasca fara echivoc. Sunt jos, sunt sus, sunt nespus fericit, sunt oribil de trist, sunt fierbinte si sunt inghetat, sunt clar si sunt tulbure, sunt curat si sunt murdar, sunt destept si sunt debil, sunt ingerat de pofte si de tentatii, sunt mestecat de dor de duca, sunt domolit de responsabilitate, sunt liber pentru ca am aripi si iubesc cerul, sunt prizonier pentru ca am greutate si iubesc pamantul. Sunt o flacara scurta in timp. Ma entuziasmez repede, intens si mistui tot ce este in jur si ma sting degraba. Ucid crezand ca dau viata. Sunt asasinul perfect. Sunt traficantul perfect. Sunt calatorul pe care-l stie toata lumea, dar nimeni nu-i stie casa. Sunt emigrantul care vrea acasa. Sunt plagiatorul, sunt aluminiul moale si sunt otelul neindoit. Sunt cuvantul gol imbracat frumos. Sunt filosoful cu adancime de sticla. Sunt clasicul si previzibilul, sunt prietenul fals, sunt prietenul bun, sunt iubitul adevarat, sunt dusmanul de moarte. Sunt sensul si nonsensul. Sunt Iuda cel tradator al raului, sunt bataia de joc a binelui, sunt comoara din ciorchinele de sare cu broboane albe de apa. Sunt apa de ploaie, sunt cascada in care inmuiem dulceata, sunt caderea apei si molecula ce se bronzeaza pe bolovanul ce-si zareste burta in mijlocul apei.
Azi am uitat cum sa mor. Azi am uitat ca sunt programat la stingere. Azi functionez dupa sistematica mea. Azi nu ascult privighetori. Azi ascult sunetul pasilor mei si ma urmaresc chiar din urma mea ca sa nu ma tradez eu pe mine.
Azi am culoare, azi am cuvantul, azi simt cum incepe sa bata vantul, marea mea….
Azi am uitat cum sa mor. Azi am uitat ca sunt programat la stingere. Azi functionez dupa sistematica mea. Azi nu ascult privighetori. Azi ascult sunetul pasilor mei si ma urmaresc chiar din urma mea ca sa nu ma tradez eu pe mine.
Azi am culoare, azi am cuvantul, azi simt cum incepe sa bata vantul, marea mea….
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
