2006 Noiembrie 10 - Patrateii - partea 1

Intr-o zi - a fost o data, o data ca niciodata - o cutiuta. Si statea ea mica si prafuita intr-un colt de lume. Desi era cam putin cartonata totusi statea destul de teapana si era o cutiuta chiar frumusica. Colorata, cu model dragut pe ea, ti-era mai mare dragul sa o privesti. Insa ceea ce nu se stie este ce ascunde ea. Inlauntrul ei (daca ai curajul sa o deschizi) se afla doua cubulete aurii galbui. Si stateau ele acolo linistite si nu aveau nici o grija... Toata ziua buna ziua se hlizeau, se alergau prin cutiuta, uneori se faceau ca sunt bosumflate dar apoi iar se harjoneau si se distrau. Uneori le facea cineva curat prin cutiuta si era bine, ca ele nu prea se omorau oricum cu treaba. Doar daca era vorba despre lucruri asa, mai empirice, cum ar fi analize si evaluari sau prezentari si estimari de planning-uri, atunci lasau toate balta si se apucau sa lucreze de parca altceva nu era mai important pe lume. Oricum, veni ziua in care una dintre bobite ii zise celeilalte: "Patratel, hai sa fugim in lume". Brusc cubuletul celalalt s-a strans tare tare si apoi s-a uitat in jur... Si a vazut peretii frumosi ai cutiutei in care stateau. Erau cei mai frumos pictati si ornamentati pereti pe care-i vazuse vreodata, insa erau pereti, erau limite, erau bariere. Stia ca dincolo de ele exista o lume periculoasa, dar fantastic de frumoasa. Important era acum sa realizeze amandoua ce isi doreau. Adica, nu ma intelege gresit, dar sa parasesti cutiuta aceea este un mare act de curaj. Pentru ca in cutiuta ai tot ceea ce ti-ai putea dori. Insa tot ceea ce-ti doresti vine cu un bonus: ceea ce nu-ti doresti. Ai acoperis, ai papica, ai somnic, ai de toate, dar astea vin la pachet cu stress, program fix, nervi, lipsa timpului sa iti mai hranesti un pic sufletelul. Iar patrateii nostri cam au nevoie de nitica hrana pentru suflet, pentru ca ei mai cresc si in interior. Eiiiii... si uite asa intr-o zi, pe cand se gandeau ei indelung, veni un vanticel de primavara si deschise capacelul cutiutei in care stateau. Si atunci au zarit patrateii cerul albastru deschis avand cu cativa nori aruncati ca niste fulgi pe intinderea nesfarsita. Iar unul dintre patratei a intins manuta catre cer si a incercat sa prinda un nor... Dar nu era suficient de sus. Si atunci l-a rugat pe celalalt patratel sa-l ridice. Patratelul celalalt l-a aruncat in sus, si uite asa norisorul a fost prins. Dar vai, patratelul nostru nu a mai cazut in cutiuta, ci langa. Iar celalt patratel a inceput sa planga de dorul lui si pana la urma s-a decis sa evadeze si el din cutiuta ca sa se duca sa-si caute perechea. Si a plecat in lume dupa ea. Zis si facut. Insa era atat de greu sa se urneasca... Ii cam tremura inimioara, ca el era un patratel mic, iar lumea era atat de mare... Oare cum sa faca sa-si invinga teama? Si atunci si-a zis ca totusi isi iubeste prea tare patratica incat sa o lase singurica in lumea mare. Si si-a luat inima in dinti si a sarit din cutiuta... A cazut mai intai pe o piatra tare, tare - atat de tare incat si-a indoit spatele. Oare toata lumea era asa de tare? Acum ii cam venea sa se intoarca in cutiuta, ca tare-l mai durea unde se lovise. Totusi, dupa ce s-a jelit el o vreme, a vazut printre lacrimi iarba, si copacei, si auzea si un izvoras care curgea si si-a dat seama ca nu era chiar atat de rau unde nimerise. Si a inceput sa alerge prin iarba, si sa isi strige patratica lui... Dar patratica nu raspundea... Oare unde nimerise ea? O aruncase sus de tot... E posibil sa o fi luat vantul si sa fi nimerit destul de departe. Se sui el pe un fir mai inalt de iarba si scruta departarile. Undeva, catre orizont se zareau niste turnulete si parea sa fie acolo miscare mai ceva ca intr-un musuroi. Instinctul i-a spus ca intr-acolo trebuie sa-si caute patratica, asa ca a luat-o la pas catre orasul din departare.

2006 Noiembrie 09 - Celestrial

sunt un nou particular,
am acelasi auricular.
dezvolt limite convergente
si corectez antecedente.

nu uit ce ramane in urma,
dar iert ceea ce se scurma.
ziua subtiez hapuri diavolesti
si noaptea ingros ostile ceresti.

arhanghelii materni ma ajuta,
iar eu sabii ii invat sa ascuta.
ceaslovuri lipicioase ma scutesc
sa evlaviez si sa gandesc.

este jocul meu mereu schimbator -
ceea ce-ti spun nu-i calator.
au vorbele umbrele de zapada
ca zambetele in saruturi sa cada.

2006 Decembrie 07 - Animalute

nu iti ti se pare absolut superba ceata asta? parca vad oamenii orbecaind prin ea ca niste cartite fara ochi... hihi... draguta imagine, nu? unele cartite au costum, cravata, altele fustite si taior. mai sunt si cartite printese si cartite cavaleri. am vazut chiar cartite gospodine si cartite intelectuale. uneori cartitele se intalnesc si dau petrecere, si atunci se imbraca toate care mai de care mai frumos. E tare dragut sa te uiti cum merg tantose in rochii elegante de seara si insotite de cartite in frac. Oricum, in lumea asta a cartitelor este mereu ceata, asa ca nu prea au nevoie de ochi. Insa toata lumea s-a obisnuit asa si se descurca foarte bine din ceea ce invata de la cei mai batrani, care la randul lor au invatat de la cei mai batrani si tot asa din generatie in generatie pana la inceputurile timpului. Dar oare cine i-a invatat pe cei de la inceputul timpului???? Oare au gasit scris? Cine le-o fi scris? Cine le-a scris exista inaintea lor? Cei care existau dinaintea lor de unde stiau? Hmmmm... cred ca se intampla ceva dubios cu inceputurile astea. Poate ca de fapt inceputurile nici macar nu au existat. De fapt poate toata lumea merge prin ceata nestiind de unde vine si fara pic de habar unde ajunge. Mie mi se pare foarte "adrenalitic", ca sa zic asa... Este o provocare permanenta, sa nu stii ce se va intampla in secunda urmatoare. Iti dai seama cat suntem de norocosi ca nu avem constiinta firului vietii noastre? Cu alte cuvinte, iti dai seama cata fericire pe capul nostru ca suntem niste cartite dragute fara ochi? Cred ca daca am vedea pe unde sapam nu ar mai avea nici un haz... Nu-i asa?

2006 Decembrie 08 - Depasire Morala

Ce inseamna ceva care este "depasit moral"? Ca nu mai face fata noilor standarde? Ca lumea s-a schimbat in asa hal incat utilitatea unui lucru nu mai este justificata? Am vazut totusi cazuri cand anumite concepte, idei sau programe de calculator erau infierate ca "depasite moral" desi multa lume le aplica si folosea inca cu foarte mare succes. In acest context cred ca sunt indreptatit atunci sa spun ca exista si sentimente care sunt depasite moral. Acum ascult o melodie care cu ceva timp in urma imi rupea inima fiindca imi aducea aminte de lucruri frumoase care fusesera murdarite, tarate prin noroi si apoi scuipate fara nici un fel de menajamente sau remuscari. Pur si simplu ma apuca plansul numai cand auzeam primele acorduri ale melodiei. Acum o ascult si tot ce-mi aduc aminte este ca demult ascultam melodia asta intr-o faza mai ciudata a vietii mele. Acum nu ma mai indoaie, nu imi mai umezeste obrajii, nu ma mai face sa simt nimic special. Cred ca melodia asta este buna pentru cei care se afla in acea faza a vietii in care ma aflam eu...
Atunci stau si ma gandesc si la alte lucruri "depasite moral". Iar ceea ce-mi vine in minte este biblia. Sunt multi oameni pentru care ea reprezinta intr-adevar "cartea de capatai". Insa mie si altora pe care-i cunosc nu este mai mult decat o carte propagandista ce contine franturi de invataminte imprumutate din intelepciunea mai multor popoare, totul tras pe un fir epic de calitate destul de indoielnica pentru ceea ce-si propune sa insemne acest ceaslov. Sunt de acord ca exista si fragmente ce refuleaza de substanta (cele mai reprezentative in acest sens parandu-mi-se Geneza si Crucificarea Mantuitorului), insa mi se pare ca ele erau potrivite odinioara, si pentru un alt gen de intelegere decat cea pe care o avem astazi, sau mai bine zis, decat cea cu care am fost eu deprins. Unii ar spune ca asemenea gandire denota vanitate si un aer de vadita superioritate, dar permiteti-mi sa contracarez: eu nu ma pot supune unui sablon de gandire care nu imi trezeste nici un fel de traire fara sa ma revolt. Din principiu? Nu. Din cauza perceptiei mele pe care mi-am format-o de 25 de ani incoace. Esenta vietii mele poate fi denumita "hedonism" (in mai multe sensuri, intelectual, spiritual, fizic). Foamea mea de a fi fericit ma indeamna sa nu accept ceea ce nu se potriveste in poza pe care am facut-o eu lumii. Orice discrepanta are un timp acordat pentru remediere, insa daca aceasta nu se intampla, atunci o sterg eu insumi cu buretele. Si atunci, ce se intampla cu cei asemenea mie? Suntem obligati sa acceptam o carte si o religie care nu ne comunica mai nimic? Pentru ce......? Sa fim obligati sa traim o viata dupa reguli in care nu credem? Pentru ce? Pentru ca mai tarziu, cand cineva va schimba ceva, noi sa fim "depasiti moral"?

2007 Ianuarie 19 - Ora 11:43

sunt neinspirat, dar bine-dispus.
nu scriu versuri ca sa pot fi sus-pus,
ci inteleg ca prin cuvinte se ard gogosi,
prin munti de zahar pudra se tavalesc langosi,
iar intelesul la zero s-ar reduce
daca moara nu ar mai produce
fara incetare crocodili de pamant
fiecare cu pretentie de cuvant.

2007 Martie 1 - Primavara Naiva

intr-o zi de primavara
statea soarele afara,
cautam noi flori de mar
si ti le prindeam in par.

desculta usurel radeai
cu iarba cand te gadilai,
si-ti citeam eu poezii
cat te cautam prin frezii.

bondarii cei bazaitori,
pitigoii calatori,
toti de tine-mi amintesc
si ma fac sa te doresc!

2007 Martie 15 - Flori

Este anotimpul gol:
Se ingroapa flori in sol.
Se acopera-n noroi -
Culorile uita de noi.

Vara ajung prafuite
Pe juma'te jupuite.
Miresmele ce-au fost odata
Sunt vidate acum in zloata.

Vine toamna, bine-mi pare
N-avem flori in buzunare!
Oamenii vor vitamine
Din petalele putine.

Iarna-s toti preocupati
Sa treaca neobservati.
Flori cresc acum linistite
Da'n trei luni vor fi starpite.

2007 Martie 15 - Curcubeu

Cad nori si se sparg in baltoace.
Muzele cerului nu mai vor sa se joace.
Ochi de copii cauta urme de fulgere
Si pun capcane sensibile la atingere.

Cause din pasi agata rochiile lor
Si le trag inapoi dezbracate de nori.
Spori de lumina in cerc se aduna
Si-ncet coloreaza o semiluna.

Lumea se-ntoarce - se-opreste timpul acum -
Si-admira cum totul se pierde ca-n fum.
Norii au cazut si s-au spart in baltoace.
Muzele cerului vor altundeva sa se joace.

2006 Octombrie 26 - Modernism

politica media se traduce prin non-existenta -
dorita inadvertenta.
clasoarele strang timbre de haine de brand -
incoruptibil trend.
cuvintele mele au uitat arhaismul - de-acum intra pe fir
normalismul.
continui pana imi uit ideea din sir - apoi scot din sac un batran cuvant:
coviltir.
deja sensul meu se ascunde si el.
neoarhaismul ma inghite fara drept de apel.
trebuie sa inchid aici si acum
sa-l marchez ca fiind un alt inceput de drum.

2007 Aprilie 15 - Nu stim

Nu stim ce s-ar intampla daca am aseza fata in fata doua masini de stors rosii. Poate ca una ar stoarce-o pe cealalta? Sau? Sau ar sta pur si simplu? Evident, sunt doua lucruri lipsite de viata, asa ca de ce sa presupunem ca vreuna dintre ele ar intreprinde ceva? Poate pentru ca unii dintre noi suntem adepti ai absurdului si iremediabil visatori si credinciosi in fantastic si suprarealism. Si acum sa nu ne ascundem dupa deget, nu toata lumea s-a nascut pragmatica, fiecare copil si-a imaginat dincolo de o umbra un monstru sau a zarit o zana in spatele unei frunze luminate de o raza de soare. Suntem insa condamnati sa nu mai fim copii. Responsabilitatile ne chinuie si ne apasa, suntem tot mai marginiti pe masura ce imbatranim, devenim directionati si tot mai usor ne lasam lansati intr-o albie ce curge iremediabil intr-o singur sens. Devenim daltonisti, nu mai deosebim monstri de realitate si nici zanele de razele de soare. Acum crestem si ne pregatim intr-un gest disperat sa ne lansam in lume urmasii, sperand ca poate ei vor avea vreo sansa sa scape. Si totusi avem grija cum sa creasca si le inspiram fricile si fericirile noastre, pentru ca deh, vrem sa-i protejam. Urmarea care va fi? Alte razboaie mondiale, alte greseli din care nu va invata nimeni, alte zbateri fara sens intr-o lume ignoranta, pentru ca cei care le vor infaptui vor fi fost protejati de “greselile” parintilor loi. Specia noastra se autodistruge intr-o incercare disperata de a se salva. Suntem acea multime care daca vrea sa faca parte din ea insasi, atunci ar trebui sa nu faca parte din ea insasi. Si totusi, acei iremediabili visatori credem ca intr-o zi vom avea o solutie pentru aceasta problema, credem ca vom reusi sa dezvoltam un model al salvarii noastre si prin care sa inteleaga toti (protejati sau neprotejati) ce au de facut si ce este cu adevarat important. Altfel nu facem decat sa pierdem timpul asteptand sa treaca viata ca sa spunem ca am trait.
La un moment dat credeam ca sensul nostru este sa fim fericiti, dar nu, asta este doar scopul egoist. Acum cred ca scopul nostru este sa ajungem cat mai repede sa intelegem ce suntem si de ce suntem. In acel moment probabil ca va avea loc o sinucidere in masa. Dar cu ce ar fi asta mai rea decat autodistrugerea din motive complet puerile? Simt ca acum mintea mea se ingusteaza – probabil apasata de sforile ce nu o lasa sa iasa din albia ei – si brusc m-am plictisit sa scriu.

Dar revin. Las un rand liber si ma apuc din nou sa-mi astern gandurile pe hartie. Am un prieten caruia i s-ar parea patetic ce am scris. Am cunoscuti carora ce am scris li s-ar parea aberatii. Alti oameni considera doar “misto”. Dar eu? Eu ce consider? Eu nu exist pentru scrierea asta, eu nu exist in punctul interior de observatie. Eu sunt la pol si ma invart foarte repede catre toata bolta cerului, o cuprind mai repede decat cei care se uita la mine si simt ca am mai multe dimensiuni. In delirul care ma cuprinde simt ca nu ma mai ajunge nimeni, iar aripile care-mi cresc mai rau ma ingroapa decat sa ma ridice in slavi. Sunt alb de ameteala si cad jos. Si in sfarsit dispar.

Acum masinile mele de stors rosii se intalnesc din nou. Una dintre ele se lasa pe vine. Cealalta is porneste mecanismul rotativ. Sare brusc catre cealalta, care se ferestre foarte agila catre o parte. Lupta nu dureaza mult pentru ca vine o armata de rosii ce trebuie tocate; astfel ca masinile mele se aseaza cuminti si incep sa stoarca.