2003 - Metrou

"Atentz' se inchid ushi'le! Burmeaza statz' aaaaaaaaa... IZVOR cu peronu' pe !"

In timp ce obisnuitul anunt mormaito-fonfait se derula prin difuzoarele puricoase, am luat loc pe ultimul scaun (ca sa nu ma traga curentul) din ultimul vagon al vehiculului obisnuitului meu pelerinaj zilnic. Asa ca am deschis ceaslovul de 1000 de pagini "Speech and Language Processing", pregatindu-ma sa ma cufund timp de 12 minute intr-o lectura placuta si folositoare viitorului meu (sper). Inainte totusi am categorisit drept neinteresanta societatea acestui ultim vagon: aceleasi fete mohorate, plictisite, monotone, marginite. Un gras statea pe primul scaun de pe acelasi rand cu mine, lucru care mi-a smuls totusi un zambet, gandindu-ma la ce viteza de decolare as avea daca dinintamplare bancheta s-ar transforma in balansoar.

IZVOR

De obicei nici nu ridic capul cand metroul ajunge la o noua statie, insa de data asta, metalul rece de pe fruntea mea m-a facut totusi sa ies din transa lecturanta. Individul mustacios, mirosind sinistru a transpiratie si destul de ciolanos, lipise cu hotarare tzeava pistolului de lobul meu frontal.

"Faci pe desteptu'? Ia hai, mananca-ti cartea!" latra el cu ochii tulburi dilatati.

De obicei, fac pe mine de frica in situatii de genul asta, iar de data asta nu ar fi trebuit sa fac o exceptie. Curios insa, organismul meu a stat calm, ca si cum urma sa ma duc pana la paine. Nu aveam chef de dialoguri, gasisem ceva foarte interesant pentru viitoarea mea teza de doctorat in carte, si voiam ca discutia sa se termine repede. Ca si cum tipul ma intreba cat e ceasul, i-am raspuns:

"Cu placere."

In momentul urmator injuram de mama focului in gand ca ajunsesem deja la Dristor si nu mai apucasem sa citesc nimic. Si asta numai din cauza tembelului aluia mustacios prost. Ies din metrou. In urma mea, tipete. In urma mea, sange. In urma mea, haos.

Se pare ca, satul de atatea imbolduri psihice, corpul meu, sau mai bine zis, partea mea fizica a decis sa ia initiativa (in fond, ea urma sa moara, in timp ce chestia aia sufleteasca oricum cica ar avea si alte nivele de vietuire). Toata mana mea dreapta osoasa se transformase intr-o maciuca naturala. Mustaciosul a scapat usor pistolul cares-a descarcat in capul unui copil de vreo 5 ani. Asta nu i-a fost de ajuns, pentru ca a scos de nu stiu unde un briceag destul de marisor, cam cat un palos mai mic as zice. In timp ce taia aerul cautand extremitati din corpul meu, lama a zabovit cateva momente in burta grasului. Cu dezgust am vazut atunci lacomia omului: mancase un peste viu, care,culmea, inca isi mai zbatea coada cand a cazut pe podeaua metroului. Oricum, grasul s-a dezumflat rapid scurgandu-se, la propriu si la figurat, pe jos. Mustaciosul rotea in stanga si in dreapta lama, fara alte succese in directia mea. O bara totusi se misca. Am smuls-o cu hotarare si imensa mirare in acelasi timp (fie era prost prinsa, fie aveam in corp adrenalina mai multa decat un elefant) si i-am smuls mustaciosului juma' de fata. Cu o a doua lovitura i-am crapat craniul. O bucata de creier a gasit de cuviinta sa cada pe jos. Urmatoarea tinta a fost pieptul. Nu m-am multumit pana nu i-am crapat toate coastele (le-am verificat meticulos), dupa care, triumfator, i-am smuls testicolele si le-amagatat de manerele unei usi.

In acest moment am simtit multe priviri atintite inspre mine. Cu toate ca nimeni nu mai era viu in vagon (in drumul spre tintele ei, bara lovise si cateva cranii), scena era urmarita cu vadit interes din vagonul din fata (stiti ca sunt legate 2 cate 2, cu geam intre ele). Ce aveam de facut? Am spart geamurile cu bara, ocazie cu care 2 indivizi aufacut stop cardiac, iar altul s-a ales cu o gaura adanca de vreo 20 cm in cap. Am intrat in vagon si am folosit bara pe post de coasa. Cei circa 15 calatori din vagon au avut capetele crapate in mai putin de 2 minute. Am adunat cu grija inimile tuturor si le-amstors pe toate de sange. Dupa care le-am indesat in craniul mustaciosului (creierul deja se scurgea prin urechi). I-am pus una si grasului in burta, asa, de pofta.

M-am intors la cartea mea, cand vad ca am ajuns la Dristor. Fir-ar sa fie, trebuie sa cobor (curios lucru, nu-mi aduceam aminte ca metroul sa mai fi oprit in alte statii).......

Nu, nu i-am raspuns "Cu placere". I-am raspuns: "Nu vreau!"

Mirosul de urina umpluse deja vagonul. Nu era de la mine. Grasul de mai incolo nu-si putuse stapani frica.Ma gandeam ca o sa am alta ocazie, o alta viata in care voi da frau liber furiei si o voi lasa sa ma foloseasca pe post de arma. Pana atunci insa, trebuie sa mor mai intai.