caut nemurirea, caut fericirea
pe un caramb de cizma neagra.
ma ridic, carabus ce sunt,
ma catar lipicios si urat,
ajung la picior - pulpa ferma si moale
cu sange viu in vine.
mi-e mila sa musc, mi-e frica sa stric.
mi-e dor si mi-e foame de carne.
imi iau avant, deschid gura nedezvoltata,
cand bobarnacul m-a aruncat direct
in iarba.
am cazut aiurit,
ciocul m-a smuls pe la spate, miselul.
forta sa lupt nu aveam, dar macar
ochii sa-i vad cand ma duce...
dorinta s-a adeverit apoi:
acum ii vad zi de zi,
sunt ochii copiilor lui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu