2005 - Iadul (partea 2)

Ziua 19.

Draga moncher,

Sunt aici de ceva vreme si totusi inca nu imi vine sa cred ca ceea ce se intampla este real. Adica nu stiu cum sa-ti spun, dar atunci cand am vazut ca pe repartitia mea scrie “Iad”, mi-am si derulat in fata ochilor eternitatea ca un blestem vesnic intr-o aglomeratie de suflete chinuite. Ca sa descriu contrastul intre ce se intampla de fapt si ce credeam eu ca s-ar intampla, “imens” este un cuvant mult prea mic. Cred ca ai realizat si tu asta din scrisorile pe care ti le-am trimis pana acum.
Si cum aici fiecare lucru este o noua surpriza, iti voi povesti ce mi s-a intamplat zilele trecute. Stii ca eu nu obisnuiam sa fiu un impatimit al cumparaturilor, asa ca pana acum, in afara de strictul necesar, nu prea m-am aventurat in magazine. Si crede-ma, sunt multe.
Insa nu am mai avut de ales si a trebuit sa dau o raita prin ele, pentru ca aveam nevoie de pantaloni noi. Nu imi mai incapea coada in pantalonii cu care am venit si auzisem ca au modele speciale pentru dracii din noua generatie. Deci m-am pornit eu de dimineata cu gandul sa cumpar repede, pentru ca apoi sa am timp suficient pana la pranz ca sa fac cate ceva, de exemplu sa citesc linistit ziarul pe wc-ul meu personal de la birou. Ca sa nu umblu prea mult, am si ochit un fel de mall cu o gramada de magazine si magazinase in el, ca un stup. Am tras aer in piept si m-am aventurat. Cand am iesit din stup era seara, in maini aveam o droaie de sacose, iar buzunarele erau doldora de chitante si de ordine de livrare pentru acasa. Ce s-a intamplat inauntru? Peste putinta sa-ti explic, insa am sa-ti povestesc ce-mi amintesc.
Primul magazin pe care l-am vazut aducea a Pull and Bear de la noi de pe Pamant, asa ca am intrat fericit ca sa-mi iau pantaloni de strada. De cum am intrat am fost asaltat de niste dracusoare foarte zambitoare si amabile care mi-au oferit, fara macar sa le cer, exact pantalonii pe care-i voiam. Am intrat frumusel in cabina de proba si se potriveau de minune. Am iesit putintel din cabina ca sa cer si parerea vanzatoarelor. Foarte incantate. Pantalonii imi puneau in evidenta coada intr-un fel foarte decent si provocator in acelasi timp, fara sa fie extravaganti. Exact ce imi doream. Intorcandu-ma sa ma schimb am dat jos un umeras cu un fel de camasa. Cand am ridicat-o, am zarit in fata mea o oglinda, iar in oglinda camasa se potrivea perfect, parca ar fi fost turnata si facuta sa fie purtata cu pantalonii mei cei noi. Nu am mai stat sa o probez, am stiut ca e pentru mine. M-am intors in cabina insa am descoperit ca era cabina gresita. Totusi aici erau niste pantofi foarte simpatici pe care nu m-am putut abtine sa nu-i probez. Absolut perfecti! Erau din stocul magazinului (se pare ca cineva ii uitase acolo), asa ca i-am pus si pe ei pe lista de cumparaturi. Inutil sa mai povestesc de cureaua de care m-am agatat in drum spre casa sau de fularul tarcat fara ciucuri care mi s-a lipit de gat sau de geaca – model unic pe piata, facuta la comanda, mi-au zis – ce imi completa noua imbracaminte. Ca o multumire a hainelor perfecte pe care mi le-a dat magazinul, am cumparat si un breloc cu marca pe el, ca sa se vada. Probabil ca brelocul nu am sa-l folosesc, dar o sa-l tin ca un fel de matanie de recunostinta. Am iesit victorios din magazin. Dintr-un motiv pe care nu mi-l pot explica m-am dus sa-mi caut haine elegante. Aceeasi poveste a urmat, de data asta insa am cumparat 3 costume, si am fost foarte mandru, am iubit magazinul ala si pentru ca una dintre dracoaicele vanzatoare mi-a laudat cornitele spunand ca asa ceva ea nu mai vazuse pana atunci. Deja bratele imi erau ocupate de sacose peste sacose, insa nu ma puteam opri. M-am uitat la ceas: era ora pranzului, trebuia sa mananc. M-am asezat la o masa la primul dintre restaurantele de care am dat: o mancare excelenta, nu mai gustasem asa ceva pana atunci, trebuie sa recunosc ca bucataria stupului-mall era fenomenala. Imi savuram desertul de inghetata cand mi s-a parut ca vad vizavi o veioza-lampa foarte interesanta, tocmai buna de pus in sufrageria mea goala. Cand m-am apropiat de magazin, am avut revelatia: erau reduceri. Am intrat cu sacosele abia incapand pe usa, am dat peste aceleasi vanzatoare dragute si amabile care mi-au recomandat nu lampa pe care o zarisem, ci una muuuult, dar muuuuuult mai futurista si cu mai multa personalitate, la care nu aveau reduceri si costa de vreo 4 ori mai mult decat ceea ce zarisem eu la inceput. Lampa totusi era facuta pentru sufrageria mea, asa ca nu m-am uitat la bani (apropo, sa-mi aduci aminte sa-ti povestesc de bani, ca si aici se intampla o grozavie). In timp ce cautau prin depozit o lampa noua ca sa mi-o livreze, am dat o raita prin magazin. Era un magazin de mobila si accesorii. M-am trantit pe o canapea si am inceput sa mangai manerele de metal frumos nichelat. Am privit stofa si atunci m-a lovit. Am fugit repede-repede si am intrebat de o toaleta, am intrat acolo, m-am schimbat in hainele de strada noi cumparate si m-am intors val-vartej pe canapea. M-am tolanit, m-am foit, in final am cerut o oglinda. ABSOLUT MINUNAT!!! Canapeaua era facuta sa stau in ea cu hainele mele cele noi. In sufragerie oricum nu am nimic. Asa ca de ce sa nu o iau? Daca stau bine sa ma gandesc, eu nu am nici o mobila in casa in afara de patul ala plictisitor si de noptiera aia oribila. Dracu’ sa le ia, imi trebuie mobila ca lumea. Ce a urmat… Pot sa-ti spun doar ca acum am o casa aproape noua, pereti despartitori nou ridicati, echipamente WI-FI de ultima generatie, mobila cea mai scumpa (dar si cea mai de bun gust, retine te rog) pe care am putut sa o gasesc, covoare moi, halate, ah, da, am gasit halate ca la hotel (nu vrei sa stii cat costa totusi), un plan de la un arhitect care imi modifica una-alta prin casa – adaug un semineu, o camera de sport, piscina, o camera-dulap pentru noua mea garderoba, inca o baie, un bar, o sala de jocuri electronice, un nou dormitor, o camera de proiectii, o camera la mansarda (pentru asta a mai trebuit adaugat un etaj), stii, lucruri marunte. Am acum o masina de tuns iarba (e speciala pentru iarba neagra), un leagan in curte, un gard viu care creste in vreo 2 saptamani mi s-a spus, lampioane-pitici care stau de paza la intrarea prin noua alee ce vine de la strada, garaj, o masina in garaj (rosie, decapotabila, puternica, ce mai, scrie numele meu pe ea, numai daca ai vedea-o…) si cred ca o gramada de amintiri si porcarii ce o sa zaca nefolosite prin sertare.
Acum stau la noul meu birou din lemn de mahon si-ti scriu. Si realizez ca parca ma strang pantalonii cei noi. Ce se intampla? Parca mi-a crescut coada, din nou. Ufff, cred ca trebuie sa ma duc maine sa-mi cumpar altii. Sau sa astept pana termina de crescut coada? Dar daca o sa creasca mereu? Eh, e doar o pereche de pantaloni, nu? Ma duc maine dimineata la prima ora sa cumpar, ca sa termin pana in pranz…

Al tau,

R.A.



Ziua 26.

Scumpul meu prieten,

Nu stiu ce se intampla ca nu primesc nici un raspuns de la tine. Eu intrevad cateva posibilitati: fie posta intre Iad si Rai nu functioneaza cum trebuie, fie am o adresa gresita, fie iti este interzis sa-mi scrii (nu stiu care sunt regulile pe acolo pe la voi, prin Rai, asa ca cine stie), fie – insa nici nu indraznesc sa ma gandesc la posibilitatea asta – nu iti doresti sa-i raspunzi vechiului tau prieten. Sper ca nu esti gelos ca eu sunt aici si tu esti in Rai… Stiu ca de multe ori in serile cand stateam impreuna la un pahar de vorba imi recitai cum tu nu o sa fii niciodata bun pentru Rai, si ca vezi in mine mereu lumina care sa te ridice. Pe atunci noi credeam ca Raiul este sus. Ironie, nu? Raiul e jos de fapt. Astepti cumva sa te ridic de acolo? O sa vad care sunt conditiile de iesire de aici si o sa incerc sa iti fac o vizita intr-una din zile.
Orisicat, ca sa stii, asta este ultima scrisoare pe care ti-o scriu. De acum inainte voi tine un jurnal pe care ti-l voi da eu personal sau ti-l voi trimite numai cand voi sti cu siguranta ca ajunge in aripile tale. A dracului posta!
Si pentru ca veni vorba. Mai am putin de tot si obtin certificarea de drac intreg. Mai trebuie numai sa mai pun inca aproximativ 20cm de brand pe antebrate. Si gata! E o nimica toata, cred ca pana la sfarsitul saptamanii reusesc sa fac si asta. Doar acum am sala de forta la mine acasa. Secretarele mele sunt impresionate de cum m-am schimbat de cand m-au vazut prima data. Dintr-un mort cu burta lipita de spate si cu costum de carton am ajuns o frumusete de (aproape) drac spilcuit intr-un Armani parca turnat pe mine.
Apropo! Ca tot eram la imbracaminte, nu o sa-ti vina sa crezi cum sta treaba cu hainele pe aici. Mai tii minte droaia de haine pe care mi-am cumparat-o? Ei bine, a disparut. Hainele adica. Au disparut. Toate. TOATE. Extrem de curios mi s-a parut la inceput. Insa apoi am descoperit ce se intampla. Sau ma rog, partial. Hainele nu se murdaresc si nu se spala. La un moment dat, cand ti-e lumea mai draga de obicei, isi iau zborul. Bine, nu la propriu, desi, daca stau sa ma gandesc nu m-am uitat niciodata cu atentie la pasarile care zboara. Poate de fapt nu erau pasari, ci erau pantalonii mei. Hmmm, in sfarsit… este posibil totusi. Pentru ca hainele nu dispar asa aiurea. Cateodata pleaca in grupuri. Deunazi, de pilda, au plecat 3 perechi de pantaloni. Cand am deschis dulapul, pur si simplu nu mai erau. Curios este ca nu pleaca niciodata lucruri neasortate. De exemplu, eu nu am vazut niciodata sa-mi dispara o soseta si un fular in acelasi timp. NU. Sosetele, ca si pantofii, pleaca mereu impreuna, in perechi. Uneori dispare un intreg “costum” sau ma rog, lucruri care mie imi placea sa le asortez. Alteori, dispar numai lucruri de acelasi fel. Intr-o zi m-am trezit ca am ramas fara nici o pereche de boxeri. Toti au plecat intr-o dimineata, cand eram la dus. Nu stiu ce mi-a venit in dimineata aia sa fac dus. Eu de obicei ma spal numai seara. Acum insa, ca stiu si sunt patit, nu-mi scap din ochi hainele esentiale. Fiindca, lucru curios, hainele nu dispar niciodata atunci cand te uiti la ele sau cand le porti (am verificat, nu este nici un hot sau altcineva care sa faca glume proaste, pur si simplu asa se intampla aici, am intrebat vecinii). Iar daca asta ar fi tot, ar fi bine. Insa de multe ori se intampla ca hainele sa ia ceva de-al meu cu ele. Spre exemplu, aveam un sacou care mi-a folosit toata sticla de apa de colonie inainte sa plece. Cum am simtit mirosul – era extrem de tare, inchipuie-ti, o intreaga sticla de parfum – am fugit repede in baie. Sacoul era pe marginea cazii, iar colonia pe jos. Am dat sa ridic sticla. In secunda cat am scapat din ochi sacoul impregnat de parfum, a si disparut.
Ceea ce nu am descoperit inca, este unde se duc toate hainele. Se evaporeaza pur si simplu? Se intorc in magazine? Se duc in alte case? Daca se duc in alte case, la alti oameni sau draci, inseamna ca la un moment dat ar trebui sa si apara alte haine la mine, insa pana acum nu am vazut nimic. E un mister total.
O solutie ar fi sa port mereu aceleasi haine, pentru ca tot nu se murdaresc, insa nu se face. Si mai este ceva, daca port aceleasi haine mai multa vreme, incep sa am mancarimi insuportabile, asa ca trebuie sa le dau jos si nu pot pune nimic pe mine cateva ore bune. Odata a trebuit sa aman o intalnire importanta. Stateam incuiat la mine in birou gol-pusca uitandu-ma fix la hainele mele intinse pe un scaun. Nu puteam sa le pun pe mine ca le purtam de vreo saptamana, iar daca le pierdeam din ochi era foarte posibil sa le pierd de tot. Si crede-ma, ditamai managerul sa iasa gol din birou si sa faca o prezentare intr-o intalnire importanta, nu prea merge, oricat de drac as fi eu. Si inca nu sunt drac de tot. Insa in curand…Chiar asa, am auzit ca dupa ce indeplinesc toate conditiile ca sa devin drac intreg, trebuie sa depun o cerere care dureaza o vesnicie sa fie procesata. Am inteles ca se poate plati totusi o taxa de urgenta. Sa vedem, cica dureaza doar o viata. Ce o inseamna asta insa? Daca ai vreo idee, te rog mult sa-mi spui.

Acum trebuie sa te las, sper ca macar scrisoarea asta sa ajunga la tine. De fapt, am o idee! O voi pune intr-unul din buzunarele unei geci. Poate totusi hainele fug la voi, in Rai. Daca stau sa ma gandesc, este posibil, pentru ca din ce am vazut in picturi, voi stati mai mult dezbracati pe acolo, nu? Pasamite nu aveti destule haine? E interzis sa se fabrice sau sa se vanda? Te rog mult, lamureste-ma, pentru ca mor de curiozitate sa aflu unde imi ajunge imbracamintea. Ah, chiar, si daca vezi o bluza, portocalie cu negru pe maneci, sa stii ca este a mea.

Al tau prieten,

R.A. (aproape dr.ac.)





Ziua 30.

Astazi se implineste o luna de cand sunt aici. O luna? Parca ar fi fost un an. Oricum, indeplinesc toate conditiile ca sa devin drac deplin. Mai trebuie depus un formular. Ma duc maine sa rezolv chestiunea. De-abia astept! Am inteles ca dracii adevarati au mult mai multe drepturi (cu toate ca deja cornitele imi confera anumite privilegii), printre care cica au voie sa intre si sa iasa din Iad fara pasaport. Orisicat, trebuie sa fiu pregatit sa platesc si taxa de urgenta, asa ca am fost sa fac si niste bani mai devreme.
Banii… Cum stau pe aici lucrurile cu banii, este incredibil. Banii sunt ochiul dracului? Ba bine ca nu! Banii sunt ochii, urechile, mainile, picioarele, burta, pieptul, fundul, coarnele, coada si parul dracului! Si asta trebuie inteleasa la propriu! Cand spun ca ma duc sa fac bani, apoi atunci chiar “fac” bani!
Procesul exact am sa ti-l descriu imediat, dragul meu prieten. Mai intai trebuie sa lamurim niste chestii. In primul rand, nu oricine poate sa faca bani. Oamenii abia veniti nu pot face asa ceva. La intrarea in Iad, imediat dupa vama, esti “masurat” (nu stiu inca dupa ce criterii) si ti se da o suma pe care sa o ai de inceput. Apoi depinde de tine sa te descurci si sa faci mai departe bani. Eu pana acum m-am descurcat de minune – bine ca am avut prezenta de spirit sa le critic aparatura invechita, ca altfel nu stiu ce m-as fi facut. Intrebarea este: se poate supravietui fara bani? Da, dar nu se merita. Adica zi de zi sa te duci sa mananci iarba verde (nici macar neagra, iti poti inchipui asa ceva) sau sa joci in mascarade de doi bani pentru cativa draci care se folosesc de tine sa pacaleasca alti muritori, nu prea se face. Nici macar nu poti obtine pasaport ca sa iesi din Iad, trebuie sa iesi numai insotit de diavolii aia care se duc sa-si faca jocul patetic pe Pamant. In sfarsit, dar sa nu intram in politica – cred ca ti-ai dat seama ca sunt de-a dreptul revoltat de cum abuzeaza de puterile lor dracii. Cand o sa fiu si eu intreg, o sa le arat eu lor! E nevoie de o mana forte in lumea asta!
Revenind la bani… Exista locuri speciale de facut bani. Arata ca niste bancomate, in mare. Din pacate, aici in Iad, exista monopol si nici o regula care sa-l impiedice, asa ca toate bancomatele tin de o singura banca: Beelzegroup. Apoi cardurile (poti si fara ele, insa cateodata se pot dovedi folositoare, ai sa vezi de ce) sunt facute numai si numai sub licenta MasterdraC.
Acestea fiind zise, banii ii obtii asa:
Sa presupunem ca nu ai card. Te duci la un bancomat cu un fir de par, sau cu o bucatica de piele sau blanita naparlita, sau cu o unghie, sau cu orice esti tu dispus sa dai din tine (mai exista si alte lucruri, pe care nu o sa le mentionez) si il/o introduci intr-o cutiuta speciala. Bancomatul face cateva masuratori, calculeaza valoarea echivalenta in bani, apoi iti “inghite” produsul si-ti da in schimb banii. “Produsele” cu care faci banii au valori diferite (si depind si de omul sau de dracul respectiv). De exemplu, parul din cap este cel mai ieftin, dar si cel mai mult. Unghiile au cam aceeasi valoare, putintel mai ridicata totusi. Firele de par de pe picioare valoreaza mai mult, iar cele de pe piept, din zona inghinala si de pe gambe iti aduc si mai mult. Mai sunt firele din varful cozii, care sunt supraevaluate, daca vrei parerea mea. Apoi ce sa-ti spun, pielea…Daca dai o bucatica mai mare de piele poti sa iei o avere pe ea. Nu mai vorbim de ochi, urechi, nas si alte parti. Dar cine este dispus? Cu coarnele faci o afacere destul de buna, insa asta e exclusiv pentru diavoli. Bancomatele au niste fante in care iti poti pune coarnele la ascutit. Aparatul ti le ascute si le lustruieste(absolut minunat, chiar si lucesc pe urma), iar ce ramane pe langa iti transforma in bani. Banii facuti din coarne de drac sunt foarte buni si asta aproape fara nici un efort. Vezi tu bine, ca bancomatele astea fac mai multe decat ai banui, si inca nu ti-am spus tot. La un bancomat mai exista posibilitatea sa-ti incarci cardul cu bani, si apoi sa te duci la cumparaturi ca un diavol civilizat, nu zmulgandu-ti parul atunci cand vezi preturile, pentru ca nu ai suficient la tine. Am vazut odata o doamna (sau domnisoara, ma rog), care voia o palarie si, fiindca nu avea suficienti bani cu ea si nici card, si-a smuls aproape tot parul din cap. Dupa care a realizat ca nu-i place cum ii sta palaria fara buclele ei, asa ca nu a mai cumparat-o. Oricum, in unele magazine nu accepta decat carduri, asa ca e mai bine sa-ti faci banii la bancomate, nu pe loc. Bancomatele sunt in niste incaperi inchise, cu usi ce se incuie automat cand intri, pentru ca sa ai intimitatea ce se cuvine ca sa faci bani. Adica, nu stiu cum sa-ti spun, dar daca ar vedea toata lumea cat valoreaza un fir de par de-al meu, spre exemplu, probabil ca as fi span pana acum. Si nu ar fi o priveliste prea frumoasa, la fel cum nu ar fi o priveliste prea frumoasa sa vezi oameni zmulgandu-si unii altora parul sau tragandu-se de piele pe strada, nu? In plus, daca vrei sa platesti vreo factura si nu ai suficient la tine, ce ai face daca nu ar fi inchisa incaperea? Te-ar vedea toata lumea cum faci bani?
Ah, foarte important! Bancomatele nu accepta produse animale sub nici o forma. Asta inseamna ca nu poti sa-ti iei o pisica persana de exemplu si sa o perii ca sa obtii bani din parul care ramane pe perie.
Acum te las sa te gandesti…la ce schimbari am facut prin casa si la toate cumparaturile mele… Si la cum arat eu acum. Oh, si mai e doar putintel pana la Craciun (da, si aici se sarbatoreste Craciunul)! Ce ma fac, cu toate cadourile pe care trebuie sa le cumpar? Vor costa o avere probabil…