2005 - Iadul (partea 4) - Neterminata

Ziua 99.

Ooof, ia te uita cate zile au trecut de cand nu am mai scris! Chiar ca am avut o groaza pe cap! Aici in Iad, cand spun ca ma apasa gandurile, atunci lucrul asta trebuie interpretat ad-literam. Adevarul este ca in ultimul timp s-au strans atatea ca nici nu mai puteam dormi noaptea! Era absolut oribil, cred ca ultima saptamana am stat mai mult nedormit! Insa am recuperat azi-noapte din fericire! Da, am reusit sa dorm in sfarsit, pentru ca am aflat cum sa-mi iau toate grijile si gandurile de pe cap.
Cand stau sa ma gandesc (hmmm, mai bine sa nu ma gandesc, ca se aduna iar multe), am impresia ca Iadul asta a fost facut de cineva care habar nu avea intelesul cuvantului “metafora”. Adica nu stiu cum, dar aici majoritatea lucrurilor trebuie luate chiar dupa intelesul real si fara interpretari al cuvintelor. Poate ca Satana nu are prea multa imaginatie sau are un simt al umorului hiperdezvoltat. Data viitoare cand am sa-l intalnesc, voi studia problema mai in detaliu, poate reusesc sa-i intru si mai mult sub piele, heheeee.
Orisicat, iata cum se intampla chestiunea cu grijile si gandurile…
Am aflat, din pacate abia ieri, ca exista o mare cladire in Iad (arata cam ca un iceberg, mai mult este ingropata decat descoperita) unde fiecare dracusor, diavol, om sau ce o fi el, are o replica. De fapt replica este mult spus, pentru ca arata ca un manechin de carpe, cu nasturi in loc de ochi si cu niste betigase in loc de cornite. Ca sa nu mai zic de nas, ca puteau si ei sa-l stilizeze un pic, nu sa puna gogosarul ala acolo direct in mijlocul fetei. Dar astea sunt detalii minore. Ce se intampla cu replica? Pai in cladirea asta sunt o gramada de hmmmm…nu stiu cum sa le zic…satane in miniatura ar fi cel mai bine spus – niste dracusori mai dracusori decat oricare dracusor pe care l-am zarit sau cunoscut pana acum in Iad – care se ocupa cu “intretinutul” manechinului (o sa ma iau pe mine ca exemplu, ca sa fie mai usor de explicat). In primul rand, la dracusorii astia mici in halate galbui ajunge absolut tot ceea ce fac eu. Incepand cu pipi-ul de dimineata, pana la documentele cele mai confidentiale de la job. In functie de ce fac, ei “aranjeaza” manechinul. Iar tot ce-i fac manechinului se repercuteaza asupra mea, e ca un fel de papusa voodoo, foarte infricosator la o prima vedere – adica sa te stii in mainile unor zanatici nu e un sentiment prea placut, desi, daca stau sa ma gandesc (of, iar ganditul asta, trebuie neaparat sa ma dezvat) oricum suntem ca niste frunze in vant, care zboara unde sufla. Dar sa revin. Prin urmare, toate gandurile negre, toate procesele de constiinta, tot ceea ce ma sperie sau ceea ce ma crispeaza, tot ce-mi pune mintea in miscare mai mult decat “azi sa mananc porc sau liliac?” ajung la ei. Si ei le aduna, le scriu pe niste tablite de plumb cred (totusi e posibil sa fie ceva si mai greu) si le indeasa intr-un mare container care-l pun pe biata mea replica (ma intreb cum o fi rezistat gogosarul ala la asemenea greutate). Evident, sub atata apasare, manechinul se subtiaza, drept urmare ma subtiez si eu. Slabesc, nu mai am pofta de mancare, devin agitat, incep sa ma simt prins in orice si sa am o senzatie acuta de claustrofobie. Apoi urmeaza faza in care incep sa ma doara toate si ma gandesc cat de prost merg lucrurile (gandurile astea cresc intr-o rata exponentiala greutatea containerului). Iar asta nu este tot. Hainele nu mai dispar asa sporadic, ci pleaca toate o data, in card. Ramas fara haine si descoperind ca nu mai am nu stiu ce prin casa ce-mi spusesem de o suta de ani ca o sa imi iau, plec la cumparaturi. De obicei cumparaturile ma bine-dispun. Insa pentru cumparaturi am nevoie de bani. Asa ca trec pe la bancomat. Dar replica mea este tot mai subtiata si la fel devin si eu. Cornitele si coada mea nu mai scot atatia bani ca altadata, parul meu cade inainte sa-l pot evalua, si din ce strangeam odinioara o mica avere cu care sa imi adaug un etaj la casa (apropo, casa mea a ajuns sa aiba 66 de nivele, iar la ultimul etaj am piscina incalzita si o terasa imbracata in sticla transparenta la atingere, de unde am o priveliste unica asupra Iadului. Ma gandesc in curand sa-mi fac si un patinoar in locul terenului de tenis, ca m-am cam saturat de atata alergat pe zgura – asta faci prin Iad cat e ziulica de lunga oricum), acum abia strang sa-mi iau cateva hainute. Ajuns la magazine, evident ca mi descopar o tona de lucrusoare dragute, iar creditul meu creste vazand cu ochii, si odata cu el si grijile ca nu stiu cum sa-l acopar.
Simtindu-ma tot mai rau incerc o groaza de terapii – arome, ierburi, masaje diferite, chiar si o consultatie la un psihiatru, insa nimic nu pare sa aiba efect. Totul devine un carusel nesfarsit, care se antreneaza singur si merge tot mai repede, replica devine tot mai aplatizata, iar gandurile se zbat in capul meu tot mai mult, si am impresia ca nu exista nici o iesire din toate astea.
INSA vine ziua cand cineva (nu mai stiu cine, un baiat de la IT care a venit sa-mi upgradeze laptopul) imi povesteste ca se simte atat de stresat in ultima vreme, ca are atata treaba si nu stie cum sa-i dea de cap, ca si acasa au inceput sa-i mearga toate prost, ca toata lumea il streseaza…in sfarsit, griji. Iar apoi zice asa intr-o doara: “E un semn clar. Dupa-amiaza ma duc sa-mi eliberez mintea!” Evident ca l-am intrebat cum poate face asa ceva. Si mi-a povestit totul despre cladirea respectiva si cum sta treaba cu replicile. Si mi-a mai spus ca in Iad noi functionam cam ca un sistem de operare ce trebuie reinstalat din cand in cand, iar ca sa-l tii mai mult, trebuie sa-i mai dai cate un defrag din cand in cand harddisk-ului (se referea la minte de fapt – asta am priceput eu din vorbirea lui criptica).
M-am dus cam blazat in cladirea respectiva. Este impresionant de mare, sunt o gramada de replici acolo si nu numai atat, ci si o multime de containere. Concluzia logica este ca in Iad nu prea ajung suflete sarace, ci numai personalitati complexe. Si personalitatile astea au ganduri, taicutule, nu gluma. Ma intreb cum de nu se scufunda Iadul sub atata greutate. Orisicat, ce am avut de facut a fost sa inchiriez un camion-macara (incredibil de mare si incredibil de scump - pentru ca in mod evident cei care inchiriau camioane aveau un aranjament si contract de exclusivitate cu dracusorii astia). Apoi a trebuit sa ma duc cu camionul incarcat cu ditamai containerul intr-un loc (mi s-a spus ca ar fi CENTRUL IADULUI), ca un fel de cazan urias, si sa ii golesc acolo continutul. E foarte interesant procesul pentru ca toate tablitele se amesteca acolo pana cand se fac o pasta (bineinteles, galbuie) si apoi o iau pe diverse canale deasupra carora sunt scrise diverse directii, cum ar fi: “Pamant” (cu diferite directii – Europa, Romania, Vintu de Sus), “Inapoi in Iad” si chiar “Rai”. Am inteles ca in Rai nu prea sunt griji, asa ca incercam noi sa le trimitem cat se poate, desi nu prea sunt multi sorti de izbanda. Dupa ce am deversat continutul containerului, a trebuit sa ma asigur ca nu are nici o zgarietura, altfel as fi fost bun de plata si nu pare sa fie prea ieftin. In final a trebuit sa duc camionul si containerul la locul lor. Ajuns la cladirea cu pricina, am tras o ocheada la manechinul meu. Gogosarul era mai rosu ca oricand, iar mormanul de carpe statea mai drept si mai teapan ca niciodata. Imediat am inceput sa ma simt si eu mai bine, mai increzator si mai optimist, m-am dus urgent in primul magazin si mi-am incarcat masina de cumparaturi, mi-am sunat toate cunostintele si am dat o petrecere-monstru in casuta mea careia o sa-i adaug cat de curand inca o aripa, iar in final am adormit bustean, fara griji, ca un ingeras fara aripioare pe norisorul lui (sau cel putin asa presupun ca ar dormi un ingeras)…

















Ziua 111.


In Iad toata lumea este innebunita de jocuri si concursuri. Cred ca nu exista joc pe lumea asta care sa nu fi fost vazut sau imaginat aici: incepand cu jocurile de noroc, de inteligenta, de perspicacitate, de societate, si pana la jocurile de cuvinte - care sunt absolut adorate. Sincer, cred ca toata nebunia asta legata de jocuri isi are originea de la Satana si de la Dumnezeu. Pai sa ne gandim putintel, nu se joaca ei mereu cu lumea noastra? Si nu ne arunca ei mereu atunci cand credem ca suntem linistiti o noua provocare ca sa nu ne plictisim? Totul, totul este legat de joc, de jocul lor, in care noi nu suntem pioni, ci jucatori principali, care insa nu cunoastem regulile pe de-a intregul, iar strategia o invatam pe parcurs. Mai nasol este cand descoperi la sfarsit ca ce credeai tu ca este bine s-a dovedit a fi total pe langa. In fine, unii mai capata a doua sansa, insa uita tot ce invatasera inainte, asa ca mie mi se pare cam bataie de joc chestiunea aceasta. Dar sa revin…
Cel mai tare imi place la jocurile de aici “norocul incepatorului”, care este valabil neconditionat. Ce vreau sa spun este ca daca te apuci pentru prima data sa joci ceva, orice, in mod sigur esti atat de norocos sau ai atata inspiratie incat castigi. Castigatorii obtin mai mereu diferite premii, uneori nici nu stiu cum se afla ca esti castigator, ca apar din senin niste dracusori cu aparate foto si cu diplome si te pun instantaneu la dosar.
Desi pentru mine personal jocurile si concursurile sunt o metoda de destindere, multa lume le ia foarte in serios si se pornesc adevarate mici vendete din cauza lor. Dintr-un anumit punct de vedere este foarte distractiv sa stai si sa privesti cat de mult tin la jocuri unii oameni sau draci. Parca sunt vrajiti, parca le-au fost luate mintile, iar viata lor devine jocul in care intra. Bineinteles ca pentru ei sa piarda jocul nu este o alternativa. Si de aici incepe un intreg balamuc. Se disputa campionate, se fac ligi in care esti acceptat cu greu, uneori pe baza de invitatie speciala. Exista echipe si ghilde de jucatori foarte uniti intre ei si care nutresc o ura sincera adversarilor. Se programeaza meciuri, gale, se fac declaratii publice si amenintari. Uneori, se platesc bani grei ca sa fii spectator la o partida disputata intre doi dintre cei mai buni jucatori ai momentului. Asa ca jocurile nu fac numai obiectul placerii sau ambitiei de a juca sau a fi cel mai bun, ci sunt si o sursa buna de bani pentru cine se orienteaza. Unele companii de jocuri isi bazeaza puternic strategia de marketing pe cei mai buni jucatori, carora le organizeaza fel de fel de evenimente, ca sa sa fie cat mai cunoscuti si