2006 - Iadul (partea 5)

Ziua 1111.

Nu am mai scris demult ce se intampla pe la noi prin Iad. Asta in mare datorita faptului ca se intampla numai banalitati, lucruri triviale pe care nu vad de ce le-as favoriza asternandu-le pe hartie. Iadul isi continua drumul lui si fara sa scriu eu. Se vede ca sunt suparat, nu? Foarte bine! Sa se vada! Sa vada toata lumea ca sunt numai tunete si fulgere, ca-mi vine sa urlu si sa ridic toti zeiii inchipuiti ai Olimpului ca sa-i distrug unul cate unul, violent si cu multa ura! In definitiv, sunt drac (sau cel putin asa imi placea sa cred), si cred ca am dreptul sa provoc pe oricine la lupta! Ah, voi, nemuritori pifani, ce o sa mai plangeti dupa ce voi termina cu voi! Poate se intreaba cineva ce am? Ce am? Ei bine, va voi spune ce am! Va voi spune imediat ce incetez de luat la suturi bolovanul frumusetii din Milo (asta este tinutul dracoaicelor celor mai vestite de pe aici). Ah, acum am incetat. Data trecuta l-am daramat si am fost obligat sa-l ridic la loc, nu va spun cata truda a trebuit sa depun… Asa ca acum mai bine incetez mai din timp. Oricum, parca simt ca mi-au mai trecut nervii putintel.
Totusi as face bine sa nu ma mai lungesc si sa incep sa povestesc tarasenia. Este vorba de primul meu esec din Iad. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu este chiar un esec, si nici macar nu s-a intamplat in Iad… Hmmm, se pare ca trebuia doar sa ma gandesc putin cu voce tare, pentru ca iata ca altfel vad acum lucrurile. In definitiv, dracii aia sunt niste provinciali amarati. Ar trebui sa-mi fie chiar mila de ei. Ah, dar nu am povestit despre ce este vorba.
Fiind eu drac in toata firea si cu oarece cunostinte de bantuit si alte dracovenii, m-am decis ca ar fi timpul sa-mi iau o mica vacanta si sa plec in lume. Asa ca m-am intors pe Pamant, sa mai vad si eu cum a evoluat treaba pe globul de lut si eventual sa si pun in practica ce am invatat la acele cursuri pentru care imi tocisem acum ceva vreme frumusete de coarne (care intre timp au crescut la loc mai falnice si mai frumoase). Deeeci, cum umblam eu frumusel prin tinuturile europene (febletea mea dintotdeauna), realizez ca ochii mei vad altfel lumea. Pe langa oameni, acum vad si toti dracusorii si ingerasii care ii insotesc, toate pasajele secrete din orase, blestemele, deochiurile si alte asemenea nebunii care apar sub forma de mici tornade – asa, cat niste furtuni intr-un pahar cu apa. Orisicat, respiram innebunit de placere aerul orasului in care ma aflam, si sorbeam din priviri frumusetea urbana ce se deschidea la fiecare colt de strada, cand dadui peste 2 “paznici”. Trebuie mentionat ca acesti paznici sunt draci a caror menire este sa pazeasca anumite lucruri. Acesti doi insa nu mai aveau ce pazi demult, pentru ca acel tezaur pentru care fusesera ei tocmiti din vremuri demult apuse prin negocieri abile ale vracilor chiar cu Satana in persoana, ei bine acel tezaur era acum expus in muzeul orasului, inconjurat de atatea alarme si senzori, incat paznicii nu mai aveau nici un rost. In plus, cei doi dracusori nici nu se mai puteau apropia de tezaur, pentru ca ar fi fost imediat detectati (va dati seama ce aparatura de inalta precizie – totusi vad ca lumea a evoluat ceva-ceva). Ei, deci acum erau niste dracusori cam liber de contract, care haladuiau aiurea prin orasul in care eram si eu. Cum m-au zarit, m-au luat si m-au condus la o terasa, unde ne-am apucat sa bem ceva racoritor (era foarte cald, mai cald decat clima de la care plecasem eu din Iad) si sa vorbim. Si vorbim, si vorbim, si vorbim… Ei, niste dracusori destepti de felul lor, insa cam din topor. Totusi erau o ambianta placuta. Cel putin pana la un punct. Cum ne jucam noi cu gheatza prin pahare, ii trece unuia prin minte pacatul: “auzi (imi spune mie), hai sa facem concurs. Uite, stiu niste case intr-un cartier abia construit. Hai sa vedem care dintre noi reuseste sa goneasca mai multi locatari si sa pustiasca mai multe case. Bine?”. Mi s-a parut destul de distractiva ideea, iar cum eu aveam certificare in bantuiala, nu credeam sa am vreo problema.
Zis si facut, ne terminam noi bauturile, dupa care ne ridicam si plecam catre cartierul cu pricina. Tragem la sorti cine intra in prima casa, insa nu sunt eu. Eu abia in a doua casa. Intra primul drac, se aud tipete si urlete, ies vreo doi cu ochii cat cepele de ingroziti si fug si fug de mananca pamantul. Se mai aude un scartait, dupa care iese dracul nostru din casa triumfator. Apoi, la nici 2 minute distanta, se aude un muget, si casa se prabuseste intr-un morman de scanduri ignifuge, beton, si alte materiale ce alcatuisera odata unul dintre cele 2 etaje. Hmmmm, impresionant. Intru eu in a doua casa (mult mai frumoasa decat cea dintai – avea perdelute cochete si in fiecare coltisor sedea cate o floare, iar un iz proaspat dainuia peste tot inlauntrul ei), caut stapanii, insa cand ii zaresc (erau 2 tineri casatoriti) si vreau sa-i sperii, incep sa ma apuce crizele de constiinta (pasamite venirea mea inapoi pe Pamant m-a facut sa ma apropii din nou de ce am fost odata, inainte sa ajung in Iad), si sa ma intreb de ce ar merita oamenii acestia o soarta atat de cruda – chestie care m-a blocat instantaneu. Incerc eu sa misc un geam, sa le inchid o usa in nas, sa scartai toata mobila, insa prea mare succes nu am avut. Se uitau ei cam stramb unul la celalalt cand scartaia cate un dulap, insa de fiecare data izbucneau in ras si totul se termina cu o repriza enervanta de giugiuleli si pupaturi. Ei, chiar asa, nici macar sa-i sperii calumea nu pot? Si atunci am inceput sa le soptesc diverse chestii la ureche, insa ei ma ignorau total. M-am straduit ce m-am straduit, dar tot degeaba. Pana la urma am iesit eu din casa cu coada intre picioare. Cei doi draci radeau de se prapadeau. Dupa ce s-au potolit din ras (am avut ceva de asteptat), m-au luat frateste pe dupa umeri si m-au pus la o sedinta in 3. Si ce le trece prin cap necuratilor? Nici mai mult nici mai putin decat sa ma analizeze. Auzi, cat tupeu, ei care erau vai de coarnele lor, nici macar varfuri putin intoarse nu aveau, ce sa mai zic de altele? Cred ca in Iad nu ar fi supravietuit nici macar o zi, ca ar fi fost urgent-rapid deportati ca ingeri. Dar se pare ca aici pe Pamant lucurile stau altfel, iar cei doi par perfect adaptati la viata pamanteasca.
Dar sa revin la analiza lor: da, sunt un drac bine facut, stiu de toate, sunt citit, am potential, sunt stilat, ma imbrac bine, am coarne frumoase, deci recunoastere internationala si intercazanala, insa din nefericire am o coada prea mica. Va dati seama ca m-am revoltat, eu care atunci cand aveam nevoie de bani, 2 peri din varful cozii insemnau suficient cat sa imi cumpar un cartier intreg de case ca cea pe care trebuia sa o bantui, eu care adusesem tehnologia moderna in Iad, eu reformatorul si eu eroul-vedeta de o zi al Iad-TV, eu care nu aveam egal intre diavoli, eu, eu, eu… Mi-am exprimat frustrarea, si i-am troznit pe cei doi draci de nu s-au vazut (ca deh, sunt mandru si puternic inca). Totusi, nu s-au lasat si au continuat sa-mi spuna: “Pai da, te superi pe noi, si crezi ca daca ne dai o asemenea lectie te face mai dracos, insa te inseli amarnic”. I-am mai troznit inca o data pe amandoi. Iarasi plansete. Ala cu limba mai ascutita continua: “…sa stii si tu, ca aici noi ne cam bagam coada peste tot. Si cu cat ai coada mai smechera, cu atat mai bine, efectele sunt garantate. Tu pe de alta parte, ai coada de Iad, de-aia de orasean fara griji, nu de-asta de a noastra, trecuta prin multe incercari. Coada ta, desi ne poti spune ca valoreaza milioane, milioanele acelea nu au nici o valoare pentru noi, pentru ca pe Pamant nu prea merg banii din Iad. Aici merge spectaculosul, scandalul si lucrurile supranaturale nu inseamna nimic daca nu sunt orchestrate cum trebuie. Tu crezi ca oamenii sunt simplu de manipulat? Oh, este ingrozitor sa te pui cu oamenii, uneori sunt mai ai dracului decat noi. Deci, ca sa continui, ca sa-ti bagi coada si faci sa se duca o casa de rapa, trebuie sa fii un adevarat artist. Nu merge niciodata din prima, si de fiecare data cand incerci o sa reusesti putintel mai mult si mai bine. Cel putin asa s-a intamplat la noi.” Evident ca eu sunt prea mandru ca sa ma puna la colt niste draci de pamant, asa ca m-am decis sa imi inchei vacanta si sa ma intorc la minunatia mea cu 66 de etaje si la peluza mea cu iarba neagra. Iar de plictiseala, mi-am mai facut o casuta langa (pe care sa o pot darama cand vreau) unde am plantat niste noi veniti in Iad, ca sa ii am de antrenament, cand ma intorc seara de la birou.