2005 Noiembrie 09 - Petala

Am pus data de 8 noiembrie, desi de fapt este 9… Este ora 1 aproape… Insa pentru mine ziua nu se termina decat cu somnul (sau nesomnul) de noapte. Cu alte cuvinte acum traiesc in trecut. Ma simt cineva care am fost, dar din care m-am rupt… Exact ca o petala uscata, cazuta pe masa. Refuza sa creada ca nu mai este trandafir… Refuza sa creada ca nu mai bea apa prin tulpina verde si ca nici nu mai infrumuseteaza floarea. Refuza sa creada ca in curand va fi maturata si descompunerea ii va fi un drum lung prin gunoaie sau canale. Durerea, ah, durerea… Din pacate, petala nu are maini ca sa se sfasie singura, asa ca este condamnata sa gandeasca si sa astepte… Moartea… Poate totusi are noroc… Poate totusi exista o speranta… Speranta ca trandafirul sa fi fost asa de iubit incat sa fie pastrat pentru totdeauna. Insa fara petale nu poate tine capul sus ca sa fie frumos. Asa ca trebuie sa faca sa fie pastrat, iubit si admirat altfel. In vaza era tanar si expira frumusete si dragoste. Acum el trebuie sa arate altfel… Ah, da, poate sa fie petale uscate intr-un cos impletit… Cata culoare! Cata bogatie! Ce forme capata ele cand se incretesc. Fascinant! Cosul devine pe zi ce trece mai frumos, pe masura ce se coc petalele. Iar cand sta pe masa si lumina portocalie il lumineaza usurel, atunci iubirea il strange sub aripa ei si-l face sa se simta complet si adunat din nou…
Dar asteptarea! Ce dureros este lemnul mesei si gandurile ce preseaza petala de el! Asteapta mana sa o impinga… la cos sau… la cosul impletit…

Eu totusi ma incapatanez sa cred ca astazi este 8 noiembrie inca…